Duhovnicul femeii ucise de câini, mesaj sfâșietor: Ana a murit din prea multă bunătate

"Nu aveam de gând să scriu despre Ana Oros Daraban. Doream să tac înfipt în rugăciunile mele, să mai citesc o dată sutele noastre de mesaje și pe urmă să șterg totul, așteptând Învierea.Dar m-am trezit cu o întrebare în privat, ”părinte, e ceva ce nu înțeleg, dacă o mușcaseră câinii acolo, cu ce putere a putut ea să se întoarcă să alerge tot acolo, ca și cum nu s-ar fi întâmplat asta? Ce fel de om era Ana?” Și întrebarea asta a venit peste mine fără ca întrebătorul să știe căAna e sora mea de credință, că mie îmi dădea din gânduri și oftaturi să i le duc Dumnezeului nostru. Că în mine-și arunca din bolovanii care-i apăsau pieptul. Că de aia s-a apucat Ana de maratoane, să se caute. Nu fugea de ea, se căuta. Ana iubea drumurile mai mult decât destinațiile lor, și dacă ar fi să vorbesc cu Vlad, băiatul ei îndurerat, asta i-aș pune la creștet, să-i fie alinare.Că Ana a visat, a crezut nebunește și irațional în lucruri nemaivăzute! Of, copilule, o să te caut când vei fi mare să-ți povestesc partea aia din mama ta care mi-a rămas agățată de interiorul pieptului, of, copilule.Ana visa să devină astronaut.Râdeți dacă vreți, dar într-un fel, i-a reușit. Că oamenii ăștia care aleargă și cred în bine, care se învelesc cu Înviatul meu, oamenii ăștia nu mor niciodată. Se fac lumină și se fac astronauți.Mai stau puțin și mai recitesc o dată mesajele Anei, sutele ei de mesaje. Apoi le voi șterge pentru totdeauna, ducându-le cu mine în lumină, când voi muri și eu. Mușcat de câini sau înghețat în munți, zdrobit prin peșteri.Post Scriptum. Ultimele cuvinte pe care mi le-a adresat, și singurele pe care o să le public, au fost: ”Așa e, părinte! Dumnezeu le știe mai bine, și noi, oricât ne chinuim, doar prin înțelepciunea lui Iisus umblăm prin viață!”