Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a declarat, astăzi, că este foarte important ca, alături de competențele digitale, să fie susținute și competențele de comunicare în limbi străine și a subliniat deschiderea școlii românești către plurilingvism. În context, ministrul a amintit că în România 2,2 milioane de elevi studiază limba engleză.
"Deschiderea școlii românești către plurilingivism este foarte puternică, dar sunt lucruri de făcut pentru ca această competență de comunicare în limbi străine să fie din ce în ce mai la îndemâna absolvenților de învățământ preuniversitar pentru a se putea valoriza în dezvoltarea lor personală și profesională. Este foarte important, alături de competențele digitale, să susținem aceste competențe de comunicare în limbi străine și aceste lucru se va face exact în acest moment în care lucrăm la pachetul legislativ pentru operaționalizarea Proiectului "România Educată"și vom vedea în ce măsură putem să introducem aceste competențe pentru cea de-a doua limbă încă înainte de primul bacalaureat care ar putea să se organizeze începând cu anul 2027 dacă pachetul legislativ va intra în vigoare începând cu septembrie 2023.
Avem 2,2 milioane de elevi care studiază limba engleză, avem mai mult de 1,2 milioane de elevi care studiază limba franceză, avem aproape 200.000 de elevi care învață germana. Avem un număr foarte important de elevi care învață spaniola și italiana", a afirmat Cîmpeanu, citat de Agerpres.
Ministrul Educației a făcut această declarație cu prilejul deschiderii primului Forum franco-român al Educației, eveniment organizat de Ambasada Franței în România, Institutul Francez și Ministerul Educației.