Două femei în vârstă de 72 de ani au fost rănite sâmbătă în municipiul Sibiu, după ce au căzut dintr-un autobuz, la plecarea din stație. Potrivit polițiștilor, ușile vehiculului nu ar fi fost asigurate corespunzător.
Două femei de 72 de ani au fost rănite, sâmbătă, după ce au căzut dintr-un autobuz care circula în municipiul Sibiu. Incidentul s-a produs la plecarea din stație a vehiculului. Poliția a precizat că o ușă nu a fost asigurată corespunzător.
Cum s-a produs incidentul
”Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație, produs pe strada Siretului din municipiul Sibiu. Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că, în timp ce conducea un mijloc de transport în comun, pe strada Siretului către Calea Dumbrăvii, un bărbat de 53 din Sibiu, a oprit într-o stație de autobuz, iar la momentul punerii în mișcare de pe loc, ușile vehiculului nu ar fi fost asigurate corespunzător, iar două pasagere, ambele în vârstă de 72 de ani s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe partea carosabilă”, anunță, sâmbătă, IPJ Sibiu.
Victimele au fost transportate la spital
Cele două femei au fost rănite, fiind transportate la spital.
Reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu anunță că una dintre femei s-a dezechilibrat, în timp ce cobora din autobuz, ea prezentând o fractură de picior, A doua victimă a fost accidentată, de asemenea, la coborarea din autobuz, ea suferind un traumatism cranian.
Anchetă a poliției
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale.