O nouă tentativă de omor a avut loc la adresa președintelui american.
O unitate specializată a poliției federale canadiene a efectuat luni o percheziție în regiunea orașului Montreal în legătură cu scrisoarea otrăvită adresată președintelui american Donald Trump, precum și cu alte cinci scrisori similare trimise în Texas, informează AFP citând surse polițienești.
Percheziția, parte a unei solicitări de asistență din partea poliției federale americane, urmează arestării unei suspecte în timp ce încerca să intre în SUA din Canada. Femeia, care purta o armă de foc în timpul arestării, trimisese un plic adresat președintelui Trump ce conținea ricină, precum și alte scrisori otrăvite la cinci adrese din Texas.
"Pot confirma că plicuri ce conțin ricina otrăvitoare și mortală mi-au fost trimise prin poștă mie și la trei membri din echipa mea", a declarat pe Twitter Eddie Guerra, șeriful comitatului Hidalgo din statul Texas, care a precizat că nimeni nu a avut de suferit.
Suspecta este Pascale Ferrier, în vârstă de 53 de ani, cetățean canadian de origine franceză, potrivit presei canadiene.
Apariția sa în instanța americană, programată pentru luni, a fost amânată, urmând să aibă loc marți după-amiază.
Potrivit CBC, suspecta a fost anterior condamnată la închisoare în SUA după ce a fost prinsă conducând cu permis de conducere fals.
Poliția canadiană nu a dorit să divulge dacă apartamentul situat într-o clădire din Longueuil, la sud de Montreal, și care a fost percheziționat luni, este locuința suspectei.
Ricina, otravă produsă prin prelucrarea boabelor de ricin, este fatală chiar și în doze mici dacă este înghițită, inhalată sau injectată și nu are antidot.
Toată corespondența adresată Casei Albe este inspectată și sortată în niște depozite din apropierea capitalei federale Washington, plicul ucigaș fiind astfel interceptat înainte de a ajunge la reședința președintelui american.