Președintele Donald Trump va semna mai multe ordine executive, miercuri, prin care va impune interdicții temporare pentru majoritatea refugiaților din Siria și din alte șase state din Orientul Mijlociu sau din Africa.
Președintele Donald Trump va semna mai multe ordine executive, miercuri, prin care va impune interdicții temporare pentru majoritatea refugiaților din Siria și din alte șase state din Orientul Mijlociu sau din Africa, potrvit unor experți citați de Reuters.
De asemenea, ordinul va suspenda eliberarea vizelor pentru cetățenii unor state precum Siria, Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan și Yemen, au mai declarat experții, care au cerut să-și păstreze anonimatul.
Joi seară, Donald Trump a postat pe o rețea de socializare următorul mesaj: " Este o ZI MARE cu privire la securitatea națională, mâine. Printre multe alte lucruri, vom construi un zid", informează Reuters.
Măsurile cu privire la securitatea frontierelor vor include construirea unui zid la granița Mexicului, dar și alte acțiuni menite să reducă numărul imigranților care locuiesc în Statele Unite ale Americii, potrivit Mediafax.