Președintele american Donald Trump a declarat că este de părere că Iranul pare să fie responsabil de cele două atacuri cu drone din Arabia Saudită. Mesajul liderului de la Casa Albă vine la scurt timp după ce coaliția internațională condusă de saudiți a transmis că atacurile au fost comise cu armament iranian și nu au fost lansate din Yemen.
Administrația Donald Trump a atribuit atacurile Iranului.
„Rezerva de petrol din Arabia Saudită a fost atacată. Avem motive să credem că știm cine este responsabil, dar vom aștepta să aflăm din partea Arabiei Saudite pe cine consideră vinovat de acest atac”, a transmis Donald Trump prin intemediul unui mesaj publicat pe Twitter.
Atacurile care au vizat rafinării saudite au fost comise cu armament iranian și nu au fost lansate din Yemen, a anunțat luni seară coaliția internațională condusă de Arabia Saudită, potrivit agerpres.ro.
„Rezultatele preliminare arată că armele utilizate sunt iraniene, iar acum lucrăm pentru a determina locația. Atacul terorist nu a fost lansat din Yemen așa cum susțin insurgenții huthi", a declarat colonelul Turki al-Malki, purtătorul de cuvânt al coaliției internaționale conduse de Arabia Saudită care efectuează raiduri aeriene în Yemen.
Iranul a catalogat drept „inacceptabile" acuzațiile Statelor Unite privind responsabilitatea Teheranului în lansarea atacurilor care au vizat instalații petroliere din Arabia Saudită.
Atacurile cu drone care au vizat rafinării din Arabia Saudită afectează aproximativ jumătate din producția de petrol saudită, a informat cotidianul Financial Times.
Insurgenții huthi din Yemen, susținuți de Iran, au revendicat atacurile cu drone care au provocat incendii la centrele saudite de rafinare a petrolului din Abqaiq și Khurais.
Președintele iranian Hassan Rohani consideră că atacurile rebelilor yemeniți asupra Arabiei Saudite sunt justificate. Rohani a declarat că aceștia „nu fac decât să se apere" de bombardamentele saudite.
Atacul de sâmbătă, 14 septembrie, a fost revendicat de gruparea rebelă houthi din Yemen, țară aflată în război și în care Riadul a intervenit începând cu 2015 în fruntea unei coaliții militare care susține guvernul în combaterea revoltei sprijinite de Iran.
Secretarul de stat american Mike Pompeo a apreciat că nu există nicio dovadă că acest "atac fără precedent asupra aprovizionării energetice mondiale" a fost lansat din Yemen, Washingtonul acuzând Iranul că se află la originea acestuia.
Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, s-a declarat luni "extrem de îngrijorat de riscul de escaladare" după atacul asupra unor instalații petroliere din Arabia Saudită, acuzând Teheranul că "destabilizează întregul" Orient Mijlociu, într-un interviu pentru AFP la Bagdad, citat de agerpres.ro.
După atacurile de sâmbătă, 14 septembrie, Iranul a amenințat că este "gata de război" cu Statele Unite, după acuzațiile privind atacul asupra rafinăriilor din Arabia Saudită.
Atacul a provocat incendii la instalațiile gigantului „Aramco”, ce reprezintă compania petrolieră națională a Arabiei de Sud.
Statele Unite au furnizat imagini din satelit și au citat informații ale serviciilor secrete pentru a-și susține acuzațiile privind implicarea directă a Iranului în atacurile asupra instalațiilor petroliere saudite, notează BBC News. Teheranul a negat orice implicare în atacurile revendicate de rebelii Houthi, din Yemen.