Actual· 3 min citire

Procurorii DNA cer confiscarea a peste 3,7 milioane de lei de la Ponta și Șova

Procurorii DNA cer confiscarea a peste 3,7 milioane de lei de la Ponta și Șova

Procurorii DNA cer confiscarea a peste 3,7 milioane de lei de la Ponta și Șova

Publicat17 sept. 2015, 17:49
Actualizat17 sept. 2015, 20:41

Procurorii DNA cer ÎCCJ, care va judeca dosarul în care sunt acuzați premierul Victor Ponta și senatorul Dan Șova, confiscarea de la aceștia a peste 3,7 milioane de lei (aproximativ 840.000 de euro), arătând că, până la finalul anchetei, CE Oltenia nu s-a constituit parte civilă, informează Mediafax.

Premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată de către DNA, în dosarul Turceni-Rovinari, în care este acuzat de spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni) și complicitate la evaziune fiscală. Dosarul va ajunge la judecătorii de la ICCJ, se arată în comunicatul DNA. ANAF s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 51.321,80 lei față de inculpatul Ponta Victor-Viorel. În același dosar a fost trimis în judecată și Dan Șova, aflat sub control judiciar, Laurențiu Ciurel, la data faptelor. directorul Complexului Rovinari, dar și alte două persoane: Cristea Dumitru, la data director general al Complexului Energetic Turceni, și Graure Laurențiu Octavian,la data faptelor director economic al aceluiași Complex.

Ponta iese la atac. Prima reacție pe Facebook cu privire la trimiterea sa în judecată

În urmă cu două zile, premierul Victor Ponta a fost la sediul DNA pentru a lăsa documente la dosar, dar procurorul de caz nu a avut timp să îl primească.

În comunicatul DNA, se fac precizări cu privire la faptele de care este acuzat Victor Ponta. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată a inculpatului. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

PONTA VICTOR-VIOREL, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, în prezent prim-ministru al României, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni),

- complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată,

- spălarea banilor.

În document este precizată suma de 181.439,98 lei pe care a încasat-o Victor Ponta pentru activități pe care nu le-a efectuat,  în perioada în care era avocat.

"În perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, inculpatul Ponta Victor-Viorel, prin cabinet individual de avocat, a obținut de la  SCA „Șova și Asociații”  suma 181.439,98 lei, pentru presupuse activități efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat.

Astfel, la data de 30 august 2007, între SCA „Șova și Asociații” reprezentată de Șova Dan-Coman și Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel s-a încheiat o convenție de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părți în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum și în alte cauze în care se va ivi necesitatea.

Convenția s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenție s-a prevăzut ca, pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare, onorariile să fie încasate de societatea de avocați, iar avocatul Ponta Victor-Viorel să primească o sumă fixă de 2.000 euro, pentru care va emite o factură lunară.

Prin procesul-verbal din data de 29 octombrie 2007 inculpații au hotărât suplimentarea cu 1.000 euro a onorariului cuvenit inculpatului Ponta Victor-Viorel pentru luna octombrie 2007 (lună în care Șova Dan-Coman s-a înțeles cu inculpatul Cristea Dumitru, să încheie un contract de asistență juridică prevăzut cu comision de succes).

În data de 27 martie 2008, inculpații au încheiat un act adițional la convenția de conlucrare profesională, în sensul că s-a modificat onorariul cuvenit inculpatului Ponta Victor-Viorel la suma de 3.000 euro (cu o lună înainte, cele două complexe energetice încheiaseră cu SCA „Șova și Asociații” alte contracte de asistență juridică prevăzute cu comision de succes).

Convenția de conlucrare s-a încheiat în luna decembrie 2008, moment în care Ponta Victor-Viorel a devenit ministru", se arată în document.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News