Procurorii DNA au confirmat, pentru Digi24, că a deschis un nou dosar Transalpina, menționând că urmărirea penală a început, încă din noiembrie, anul trecut. Investigațiile preliminare arată că CNADNR ar fi plătit ilegal peste 20 milioane euro, iar trei oficiali ai Companiei de Drumuri și Autostrăzi sunt urmăriți penal pentru abuz în serviciu.
Două dosare penale, două anchete guvernamentale, doi miniștri vizați, sute de milioane de euro și o șosea nefinalizată. Acesta este bilanțul proiectului Transalpina. Șoseaua trebuia să fie perla coroanei infrastructurii românești. De 7 ani, este tot în stadiul de șantier. O afacere păguboasă, de 300 de milioane de euro. Dosarul Transalpina 2 are la bază o sesizare din mai 2014, înaintată de Corpul de Control al primului ministru.
În aprilie 2008, Compania de Autostrăzi a scos la licitație proiectul pentru modernizarea Transalpina. Romstrade, firma lui Nelu Ioradache, a câștigat contractul în valoare de 345,4 milioane de euro. Pentru derularea sa, CNADNR a ales metoda creditului furnizor - constructorul ia un împrumut bancar și face lucrările, iar statul i le decontează ulterior.
Corpul de Control al Guvernului susține că utilizarea creditului-furnizor ar fi fost un paravan pentru ca statul să fie prejudiciat cu peste 300 milioane lei. Printre responsabili, se arată în raport, ar fi foștii miniștri, Varujan Vosganian și Ludovic Orban.
"Costul finanțării unui obiectiv de investiții nu poate fi considerat prejudiciu. Atunci ar însemna să îi băgăm în pușcărie pe toți membrii guvernelor din în ultimii 25 de ani și nu numai, care s-au împrumutat pentru a finanța bugetul de stat. Doi: nu am fost implicat în nici un fel în derularea licitației, în negocierile care au avut loc pentru semnarea contractului", a spus Ludovic Orban.
Fostul ministru spune că acest tip de finanțare a fost utilizat destul de des. Toutși, nu-și amintește un proiect similar. Inspectorii guvernamentali spun că Transalpina a fost singura șosea reabilitată prin sistemul credit-furnizor.
Pe de altă parte, Corpul de Control al Guvernului Ponta susține că Ludovic Orban a promovat în Executiv o hotărâre care avea ca scop finanțarea de la buget a acestui proiect. Actul normativ n-a avut însă avizul specialiștilor Ministerului Economiei și Finanțelor. Documentul a fost contrasemnat, pentru ministrul Transporturilor, de către secretarul de stat Septimiu Buzașu și de ministrul de atunci al Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian.
În mai 2014, DNA a trimis în judecată un dosar privitor la lucrările de la Transalpina, în care se vorbește despre decontări fictive, în valoare de 5 milioane de euro. Nelu Iordache și șapte angajați ai Companiei de Autostrăzi au fost acuzați de abuz în serviciu și fals.
CNADNR a dat în judecată Romstrade, iar în primăvara acestui an preluat în administrare soșeaua. Oficialii companiei spun că mai au nevoie de 50 de milioane de euro pentru a finaliza lucrările.