DNA l-a audiat, luni, aproape o oră, pe primarul Ploieștiului, Iulian Bădescu, într-un dosar în care procurorii anchetează modul în care s-au alocat trei milioane de euro de la bugetul local drept premii pentru echipa Petrolul Ploiești, DNA cerând noi documente în urma audierii primarului.
Primarul municipiului Ploiești, Iulian Bădescu, a dat, luni, declarații în fața procurorilor DNA, la sediul Serviciului teritorial Ploiești, într-un dosar ce vizează relația de colaborare dintre autoritățile locale și Asociația ”Lupii Galbeni”, se arată într-un comunicat dat publicității de Primăria Ploiești.
În acest dosar, procurorii DNA cercetează modul în care Consiliul Local Ploiești a aprobat, în decembrie 2012, alocarea de la bugetul local a sumei de trei milioane de euro drept premii pentru performanțele sportive ale echipei de fotbal Petrolul Ploiești.
Contactat telefonic, primarul Iulian Bădescu a declarat corespondentului MEDIAFAX că a dat o declarație timp de 50 de minute și că, în urma audierii sale, procurorii au cerut noi documente cu privire la relația de colaborare dintre autoritățile locale și Asociația ”Lupii Galbeni”, documente pe care le va pune la dispoziția anchetatorilor în cursul zilei de marți.
Bădescu, fost senator în legislatura trecută și fost jurnalist, nu a dat mai multe detalii cu privire la ancheta DNA, spunând că își dorește ca cercetările să se termine cât mai repede și că este dispus să răspundă ”în orice moment” solicitărilor anchetatorilor anticorupție.
În urmă cu o săptămână, marți, anchetatori de la DNA Ploiești s-au deplasat la sediul Primăriei Ploiești, de unde au ridicat mai multe documente referitoare la obiectul acestui dosar care, potrivit unor surse, se află în faza de cercetare, premergătoare urmăririi penale.
Miercuri, în același dosar au fost citați la DNA și audiați cei mai mulți dintre membrii aleși în Consiliul Local Ploiești, for care a aprobat, prin votul consilierilor, două hotărâri care reglementează colaborarea dintre autoritățile locale și asociația prin care echipei de fotbal Petrolul Ploiești i se acordă premii în valoare de trei milioane de euro din bugetul local.
DNA face verificări privind modul în care au fost adoptate Hotărârea Consiliului Local (HCL) nr. 466, adoptată în decembrie 2012, ”privind cooperarea municipiului Ploiești cu Asociația comunitară Lupii Galbeni 2012 în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, servicii și proiecte de interes public local, având ca obiectiv principal susținerea și promovarea echipei de fotbal FC Petrolul Ploiești” și HCL 219 din iunie 2013, prin care se aprobă regulamentul de punere în aplicare a contractului de cooperare dintre autoritățile locale și asociația ”Lupii galbeni”.
Procurorii fac aceste verificări după ce fosta directoare economică din cadrul Primăriei Ploiești Nicoleta Crăciunoiu ar fi sesizat DNA cu privire la faptul că cele două hotărâri ale Consiliului Local nu au viza directorului economic din aparatul executiv al Primăriei, au declarat corespondentului MEDIAFAX surse din administrația locală.