Actual· 1 min citire

Din avion a ajuns direct la spital. Pasagerul era băut și avea colică biliară

Unui pasager al unei curse Bologna-Iași i s-a făcut rău în avion. Echipajul SMURD l-a transportat direct la spital. Era sub influența băuturilor alcoolice și avea și o criză de bilă. Foto/Arhivă

Unui pasager al unei curse Bologna-Iași i s-a făcut rău în avion. Echipajul SMURD l-a transportat direct la spital. Era sub influența băuturilor alcoolice și avea și o criză de bilă. Foto/Arhivă

Publicat9 iul. 2021, 10:36
Actualizat9 iul. 2021, 10:50

Un bărbat din Iași a leșinat în avionul care îl transporta de la Bologna la Iași. Echipajul SMURD l-a dus de la aeroportul din Iași direct pe masa de operație de la spital, pentru că avea o criză de bilă. Pacientul era și băut.

Unuia dintre pasagerii cursei aeriene Bologna - Iași, un bărbat în vârstă de 53 de ani, i s-a făcut rău în timpul zborului, motiv pentru care a fost solicitat prin serviciul 112 un echipaj medical, a anunțat, vineri, coordonatorul SMURD Iași, Diana Cimpoeșu.

Ea a declarat presei că, în timpul zborului, bărbatul a acuzat dureri abdominale, grețuri și vărsături.

În momentul în care aeronava a ajuns pe Aeroportul Internațional Iași, bărbatul a fost preluat de un echipaj medical și o autospecială de terapie intensivă mobilă.

„Pasagerul avea etilism acut și colică biliară. A fost transportat în UPU de la Spitalul Sf. Spiridon”, a mai spus Diana Cimpoeșu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News