Situație de criză, la Spitalul Județean de Urgență Pitești, unde, de la 1 decembrie va rămâne un singur medic specialist în terapie intensivă, la 12 săli de operații.
Prefectura Argeș anunță, vineri după-amiază, că, de la 1 decembrie, Spitalul Județean de Urgență Pitești, aflat în administrarea Consiliului Județean Argeș, va rămâne cu un singur medic de anestezie-terapie intensivă. Prefectul de Argeș, Radu Perianu, a convocat o ședință pentru identificarea unei soluții la această problemă, dar niciun reprezentant al Consiliului Județean nu s-a prezentat la discuții, prefectul acuzând conducerea CJ de ”dezinteres” și arătându-se indignat.
Potrivit prefectului Radu Perianu, de la 1 decembrie, Spitalul Județean va rămâne cu doi medici pe Secția ATI, care se vor ocupa de pacienții internați în unitatea care are 12 săli de operație.
Dintre cei doi medici, doar unu se prezintă la spital în această perioadă, cel de-al doilea fiind în concediu medical în urma unui infarct, precizează prefectul.
Acesta mai spune că a convocat, vineri, o ședință pentru a discuta situația, dar Consiliul Județean nu a trimis niciun reprezentant.
”Din păcate, astăzi, (vineri – n.r.). Consiliul Județean nu a trimis niciun reprezentant, președinte sau vicepreședinte care se ocupă de astfel de situații, dat fiind importanța majoră pe care secția de terapie intensivă o are în cadrul spitalului. Repet: un singur medic, de la 1 decembrie, va ajunge să deservească 12 săli de operație. Atâta dezinteres mă umple de indignare și consider că sănătatea argeșenilor e mai presus de weekend, e mai presus de alte preocupări, oricât de importante ar fi ele”, a declarat Radu Perianu.
Prefectul a precizat că ședința convocată vineri cu scopul de a găsi o soluție pentru această situație a fost reprogramată pentru luni dimineață.