O bătrână de 89 de ani a fost găsită moartă, vineri, în apartamentul său din Negrești (Vaslui), după ce locuința a luat foc și o vecină a sunat la 112, echipele de intervenție constatând că victima era înjunghiată, așa încât anchetatorii iau în calcul ipoteza unei crime.
Potrivit primelor informații furnizate de către polițiștii vasluieni, trupul femeii a fost descoperit într-o baltă de sânge de către pompierii care au intervenit la stingerea flăcărilor care cuprinseseră garsoniera în care locuia femeia, fără ca victima să prezinte urme de arsuri, scrie Mediafax.
Ulterior, echipajele de intervenție au constatat că pe corpul femeii erau urme de înjunghiere, motiv pentru care polițiștii au declanșat o anchetă în acest caz.
"Incendiul a fost anunțat de către o vecină de-a victimei la numărul de urgență 112. În interiorul locuinței, a fost găsită moartă proprietara, care prezenta urme de violență pe suprafața corpului. În consecință, se fac cercetări sub coordonarea unui procuror criminalist pentru a se stabili condițiile în care s-a produs decesul femeii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.
În urma primelor cercetări, polițiștii au constatat că singura cameră de supraveghere din zonă lipsește, iar pe imaginile surprinse de aceasta prin sistemul de supraveghere implementat în oraș de Primăria Negrești se observă cum respectiva cameră a fost smulsă de către un bărbat în cursul nopții de joi spre vineri.