Arheologii israelieni cred că au descoperit ruinele "Bisericii apostolilor" în zona Mării Galileii, din nordul Israelului, a declarat luni pentru DPA directorul de săpături Mordehai Aviam, de la Colegiul Academic Kinneret.
Până în prezent, au fost scoase la lumină doar încăperile sudice ale bisericii, ale căror pardoseli sunt decorate cu mozaicuri, unele în stare bună de conservare, potrivit Agerpres.
Conform lui Aviam, excavatoarele au dezgropat până acum aproximativ o treime din biserică, urmând ca săpăturile să continue anul viitor.
"Cred că nu există nici o îndoială că aceasta este biserica [descrisă] de călătorul creștin [Sfântul] Willibald, deoarece nu există o altă biserică între Capernaum și Kursi", a precizat Aviam.
Willibald era un episcop bavarez care, în anul 725 d.Hr., a făcut un pelerinaj în Țara Sfântă. El și-a descris călătoria în jurul Mării Galileii, în cadrul căreia a ajuns la Tiberias, Madala, Capernaum și Kursi, se indică în comunicat.
Pe drum, el a trecut printr-un loc numit Bethsaida, unde a văzut o biserică construită peste casa lui Petru și a lui Andrei.
Arheologii cred că dacă vor continua săpăturile vor descoperi, sub biserică, ruinele casei în care au trăit cei doi apostoli.
Potrivit tradiției creștine, apostolii Petru și Andrei s-au născut la Bethsaida și ulterior au trăit în fosta așezare de pescuit Capernaum.
Mulți cercetători cred că Biserica Sf. Petru din Capernaum a fost construită peste casa lui Petru.
"Există posibilitatea ca două biserici să fi fost construite peste casele lui Petru și Andrei", a precizat Aviam.