Decizie istorică în Parlament. A fost adoptată legea femicidului, iar pedepsele sunt uriașe. Pot duce până la închisoare pe viață

 A fost adoptată legea femicidului
A fost adoptată legea femicidului

Camera Deputaților a dat undă verde, miercuri, unei legi care promite să schimbe radical modul în care sunt tratate crimele împotriva femeilor. În postura de for decizional, deputații au votat proiectul privind prevenirea și combaterea femicidului, într-un scor covârșitor: 284 de voturi „pentru”, un singur vot „împotrivă” și două abțineri.