De Sfântul Dumitru se pune VARZA la murat. Secretul verzei acre delicioase -puţine gospodine îl ştiu

De Sfântul Dumitru se pune VARZA la murat. Secretul verzei acre delicioase -puţine gospodine îl ştiu
Gospodinele nu lenevesc de Sfântul Dumitru. E ziua în care se pune varză la acrit, iar pieţele au fost deja luate cu asalt.
Verzele se aleg după subţirimea foilor, care, totodată, trebuie să nu fie cu mult mai mari de-o palmă.
Apoi trebuie spălate şi scobite de cotor, iar în loc se pune o lingură de sare. Apoi se aşează verzele în butoi: un rând de verze, un rând de sare grunjoasă, scrie Opinia Timişoarei.
În unele părţi ale Banatului, printre verze se mai pun şi foi gata tocate, numai bune de călit la iarnă.
După ce este umplut butoiul, se adaugă beţe de mărar uscat, foi de dafin, o gutuie sau boabe de porumb, care colorează zeama, piper şi cimbru. ATENŢIE! Hreanul întăreşte frunzele de varză!
Odată încheiată operaţiunea de punere a bunătăţilor în butoi, se acoperă şi se lasă 3 zile fără apă, ca să se “aşeze”. După aceea se toarnă apă proaspătă şi se "pitroceşte" o dată la 3 zile până se acreşte, adică se suflă aer în butoi cu ajutorul unei ţevi sau al unui furtun.
Pentru ca verzele să fie mereu scufundate în saramură, deasupra se aşează nişte teascuri peste care se pune o piatră.
În funcţie de locul în care este aşezat butoiul în gospodărie, mai cald ori mai rece, varză murată astfel ajunge la savoarea deplină în aproximativ o luna. Poftă bună!
Sfântul Dumitru 2019. Ce nu ai voie să faci sub nicio formă în această zi
Citește și:
- 23:43 - Premieră la Tribunalul București. Secție specială pentru dosarele cu minori din 1 iunie 2026
- 22:51 - Scandal în industria de apărare. Cum a blocat Radu Miruță investiții de un miliard de lei la Romarm
- 22:48 - Doliu în politică: un fost lider politic a murit după ce a fost prins sub un tractor
- 22:28 - Incendiu puternic de vegetație. Peste 3.000 de oameni evacuați în Italia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














