Misiunea FMI la București. Cum scăpăm de ACCIZA la benzină după 1 aprilie

Misiunea FMI la București. Cum scăpăm de ACCIZA la benzină după 1 aprilie
FMI. NEGOCIERI FMI. O nouă misiune a Fondulului Monetar Internațional (FMI) va veni la București marți 21 ianuarie, pentru a negocia cu Guvernul român soluții alternative de acoperire a găurii din buget cauzate de amânarea cu trei luni a accizei de 7 eurocenți pe carburanți. Președintele Traian Băsescu este decis însă ca suprataxarea combustibilului să nu se aplice nici după 1 aprilie, ceea ce va face ca negocierile să fie și mai complicate.
FMI. Guvernanții promit că nu vor veni cu noi taxe pentru păstrarea în deficitul bugetar agreat cu FMI, însă Ministerul Finanțelor ia în calcul doar 3 luni de neaplicare a accizei la benzină, în timp ce Traian Băsescu va face presiuni ca noua acciză să fie ștearsă din capitolul venituri bugetare pentru întreg anul 2014.
FMI. O misiune a Fondului Monetar Internțional (FMI) va sosi marți la București, împreună cu reprezentanți ai Comisiei Europene și Banca Mondială, pentru discuții privind prima și a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie.
FMI. Guvernul vrea ca board-ul Fondului Monetar Internațional să aprobe două evaluări ale acordului preventiv al României, după ce președintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultima scrisoare de intenție, opunându-se astfel introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenți pe litru de carburanți, document care încheia evaluarea derulată la finele anului trecut de FMI.
FMI. Acordul cu FMI a fost pus în stand-by după ce președintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultima scrisoare de intenție, opunându-se astfel introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenți pe litru de carburanți.
FMI. "Misiunea va discuta cu autoritățile române evoluțiile economice recente și prioritățile în ceea ce privește reformele economice. De asemenea, vor fi discutate măsuri pentru compensarea veniturilor pierdute prin amânarea cu trei luni a majorării accizei la carburanți, astfel încât să fie asigurată ținta de deficit bugetar de 2,2% din PIB", a declarat într-un comunicat reprezentantul rezident al FMI în România și Bulgaria, Guillermo Tolosa.
Pierderile rezultate din neaplicarea accizei suplimentare, care însumează 600 de milioane de lei, ar putea fi compensate din taxa pe construcțiile speciale (celebra „taxă pe stâlp"), care va genera venituri semnificativ mai mari decât cele estimate inițial.
"Chiar dacă vom agrea o variantă de compensare în luna ianuarie, la vizita partenerilor noștri de la Comisie și de la FMI, această variantă nu va fi pusă în practică decât începând cu momentul primei rectificări", a explicat recent Liviu Voinea.
Board-ul FMI a amânat în decembrie discuția privind evoluția acordului cu România, întrucât autoritățile nu au putut trimite scrisoarea suplimentară de intenție fără semnătura președintelui.
Băsescu a declarat recent că decizia sa este ca acciza suplimentară la carburant să nu se introducă. "Decizia mea este ca această acciză suplimentară de 7 eurocenți, plus TVA, adică 8,68 eurocenți cu TVA aplicat, decizia mea categorică este ca această taxă să nu se introducă", a spus președintele.
Băsescu a susținut că estimările privind scăderea prețului la combustibil reprezintă "o minciună", iar dacă de la 1 aprilie se vom mai adăuga 41,8 bani la fiecare litru de benzină și motorină se va resimți și mai puternic în prețuri și inflație.
Mai mult, șeful statului a arătat că a transmis Guvernului locul de unde să se reducă cheltuielile, iar cu ocazia vizitei Fondului Monetar Internațional, va fi foarte atent ca recomandările de țară care au fost făcute României de Comisia Europeană să fie introduse în scrisoarea către Fond.
Președintele declara, la finele lunii decembrie, că își asumă explicarea în luna ianuarie, în discuțiile cu FMI, a erorilor legate de creșterea accizei la carburanți.
România are în derulare un acord în valoare de 4 miliarde de euro cu FMI și Uniunea Europeană, din care nu intenționează însă să acceseze fonduri. Scopul acordului este de a proteja România de eventuale șocuri pe piețele financiare și de a ajuta la reducerea costurilor de finanțare.
Primele voci în PNL împotriva accizei la carburanți
Acciza de 7 eurocenți la carburanți a ajuns un adevărat cartof fierbinte în alianța de guvernare. Senatorul liberal Sorin Ilieșiu a anunțat, la Realitatea TV, că PNL va cere la negocierile cu FMI o nouă amânare a introducerii taxei. E o interpretare personală a domnului Ilieșiu, susține purtătorul de cuvânt al partidului, Cristina Pocora. Acciza la carburanți ar trebuie să fie aplicată din aprilie și să conducă la creșterea prețurilor benzinei și motorinei.
PNL dorește să amâne cu încă trei luni majorarea accizei pe carburanți, a declarat senatorul Sorin Ilieșiu la Realitatea TV, adăugând că există o orientare neoficială în PNL de a renunța la acciză.
La o oră după declarațiile lui Sorin Ilieșiu, purtătorul de cuvânt al PNL a transmis presei un comunicat în care infirmă opinia exprimată de senator.
"PNL nu a luat o astfel de decizie. Rămânem solidari cu deciziile luate până acum. Orice fel de decizie de acest gen nu poate fi anunțată decât de către ministrul de Finanțe sau de către mine personal, în urma unei decizii luate la nivelul conducerii PNL. Este strict o chestiune de interpretare personală. În PNL nu a existat o astfel de discuție și decizie precum cea anunțată de domnul senator Ilieșiu", susține Cristina Pocora.
Taxa pe carburant ar fi trebuit să crească de la 1 ianuarie, însă Guvernul a amânat-o până la 1 aprilie. Delegația FMI se va afla în România între 21 ianuarie și 5 februarie.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























