Actual· 2 min citire

De ce trebuie să-ți palpezi periodic sânii

De ce trebuie să-ți palpezi periodic sânii

De ce trebuie să-ți palpezi periodic sânii

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 feb. 2014, 21:53

Boli mai puțin grave sau chiar unele severe, inclusiv cancerul, ar putea fi depistate de noi înșine dacă învățăm să "citim" semnalele pe care ni le dă corpul. Află cum să‑ți examinezi corpul și ce ar trebui să te îngrijoreze.

Un gest pe cât de simplu, pe atât de important pentru sănătatea noastră este autoexaminarea perio­dică a corpului.

„Majoritatea campaniilor de prevenire a cancerului de sân sau testicular militează pentru palparea regulată a acestor organe, astfel încât cancerul să fie depistat și tratat”, spune medicul de familie Garofița Nicolae, de la clinica Garomed, din București.

Medicii recomandă ca fiecare femeie să-și palpeze sânii în fiecare lună, la trei-patru zile după terminarea ciclului menstrual, când hormonii sunt mai „liniștiți”.

Iată cum se face corect!

În fața oglinzii, privește-ți sânii stând în picioare, cu brațele pe lângă corp, apoi cu brațele ridicate deasupra capului, precum și cu mâinile pe șolduri, în timp ce-ți împingi umerii în față. Urmărește orice modificare posibilă legată de mărimea, simetria și de forma sânilor. Dacă observi o schimbare a culorii la unul dintre sâni, un aspect roșiatic, încrețituri, înfundarea mameloanelor sau aspectul de „coajă de portocală”, nu amâna vizita la medic.

La duș, este ușor să observi modificările legate de consistența sânilor, mai ales că săpunul acționează ca un lubrifiant. Examinează-ți fiecare sân cu mâna opusă: stângul, cu mâna dreaptă, dreptul, cu stânga. Palparea se face cu toată suprafața degetelor (nu doar cu vârfurile) în cercuri concentrice, de sus în jos și radial (din vârful mamelonului, în sensul razelor unui cerc).

În poziția culcat, așază-ți sub umăr o pernă, ridică brațul, iar cu cealaltă mână palpezi sânul folosind aceleași mișcări ca și cele descrise mai sus. Nu uita să examinezi și zona subrațului, fiind atentă la apariția oricărei umflături. La sfârșit, strânge mamelonul între degete (scurgerile de sânge sau de puroi sunt anormale).

La ce trebuie să fii atent

Alunițe. Sunt alarmante creșterea în dimensiune a alunițelor (diametrul mai mare de 6 mm), precum și schimbarea culorii, conturul neregulat, asimetria și ulcerarea acestora.

Ochi. Petele albicioase-gălbui la nivelul pupilei pot fi semn de tumoare malignă (retinoblastom). Nuanța gălbuie pe albul ochilor poate semnala o boală de ficat, iar hipertiroidismul se manifestă prin mărirea globilor oculari.

Gură. Mai ales dacă fumezi, fii atent la posibilele leziuni din gură. Ulcerațiile care nu trec după 20 de zile și senzația de arsură a limbii ar putea semnala prezența cancerului bucal.

Ganglioni. Sensibilitatea la atingere, mărirea ganglionilor și roșeața la nivelul acestora pot fi puse pe seama unor infecții, dar și a unor tipuri de cancer (leucemie).

Continuare pe clicksanatate.ro

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News