Actual· 2 min citire

De ce sunt femeile nervoase

De ce sunt femeile nervoase

De ce sunt femeile nervoase

Publicat30 sept. 2014, 15:54
SursăMediafax

Problemele de greutate, soții care nu le ascultă și ruperea unei unghii sunt câteva dintre motivele pentru care femeile se enervează și au o stare de spirit proastă, care durează până la zece zile pe an, potrivit unui nou studiu, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

În timp ce femeile admit cu ușurință că au o stare proastă până la cinci ore pe săptămână, barbații sunt de părere că jumătățile lor sunt nervoase mai des, iar această stare ține până la opt ore pe săptămână.

Două treimi dintre persoanele de sex feminin chestionate au fost de acord cu afirmația că femeile sunt mai instabile în ceea ce privește starea de spirit comparativ cu bărbații. Astfel, una din șapte femei a declarat că o stare de spirit proastă durează mai mult în cazul persoanelor de sex feminin decât o stare de bine.

Dintre cei o mie de bărbați chestionați, 68% au admis că prefere să se retragă când partenerele lor au o stare proastă și doar 15% au declarat că își confruntă jumătatea și îi cer să își revină.

"Stările de spirit sunt un barometru al stării de sănătate fizică și mentală", a declarat psihoterapeutul Sally Brown. "Cercetarea arată că și bărbații și femeile sunt susceptibili instalării unor stări de spirit proaste din când în când, dar ce este mai interesant este cum administrează cele două sexe aceste stări. Femeile duc lipsă de timp petrecut doar cu ele însele, în timp ce bărbații se bazează pe partenerele lor pentru a fi ajutați să depășească stările neplăcute. De asemenea, nu este deloc suprinzător că 23% dintre respondenți au spus că schimbările dese ale stării de spirit le afectează relația.

Provocările zilnice, de la traficul rutier la tehnologia care uneori eșuează le fac pe femei să treacă repede de la o stare de spirit la alta. Chiar trecerea de la un anotimp la altul are un efect negativ în acest sens. Trebuie ținut însă cont și de factorii hormonali, pentru că în cazul femeilor hormonii au un impact mai mare asupra stării de spirit, a explicat Sally Brown.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News