Duhovnicul mănăstirii Sihăstria, din Neamț, susținea că invocarea norocului este un mare păcat, sinonim cu chemarea diavolului.
Părintele Ilie Cleopa (1912-1998), unul din marii duhovnici ai ortodoxiei, s-a arătat revoltat la un moment dat de faptul că în pomelnicele aduse la biserică mai mulți credincioși cereau să aibă parte de noroc în viață.
„Am văzut pe unele pomelnice pe care le aduceți, că pomeniți pe dracul Noroc, zicând : «pentru norocul fetei, pentru norocul băiatului, pentru norocul familiei». Ce mi-ai pus pe dracul pe pomelnic? Voi știți cine a fost Noroc? Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete”, sunt cuvintele starețului de la mănăstirea Sihăstria, preluate în volumul 7 al lucrării „Ne vorbește părintele Cleopa”, citat de adevarul.ro.
Monahul amintește că, până la venirea lui Iisus Hristos, oamenii se închinau la tot felul de zeități și idoli, unii dintre ei fiind venerați și în zilele noastre.