Actual· 1 min citire

Curtea Constituțională îl dă în judecată pe jurnalistul Liviu Avram

Curtea Constituțională îl dă în judecată pe jurnalistul Liviu Avram

Curtea Constituțională îl dă în judecată pe jurnalistul Liviu Avram

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 26 mai 2016, 14:43

Augustin Zegrean, președintele Curții Constituționale, a declarat că instituția pe care o conduce îl va acționa în instanță pe jurnalistul Liviu Avram de la "Adevărul".

Acțiunea CCR vine ca o reacție la un editorial publicat de jurnalist, în care afirmă că judecătorii constituționali au fost niște ticăloși, scrie Știri pe Surse.

"Îl vom acționa în instanță pentru că așa ceva nu se face. Nu înseamnă că, dacă ai un ziar la îndemână, poți să scrii ce vrei", a declarat Zegrean.

În editorialul incriminat, jurnalistul Liviu Avram, cel care a reușit să aducă în fața Curții Constituționale contestațiile la legea alegerilor locale, susține că jocurile au fost făcute dinainte la CCR și orice argumente ar fi fost aduse de cei care au contestat rezultatele ar fi fost aceleași.

Avram susține că judecătorii CCR căutau oricum motive să stopeze orice discuție pe fondul problemei: este democratic sau nu să avem alegeri într-un singur tur de scrutin.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News