Românii consumă în Postul Paștelui alimente foarte periculoase, adevărate bombe de aditivi.
Cei care aleg în această perioadă să-și prepare o gustare de post cu pâine, pate vegetal, margarină, halva, un suc tip ceai sau lapte de soia și o gumă de mestecat, vor consuma instant până la 50 de E-uri. Este avertismentul celor de la Protecția consumatorului.
"De pildă, pâinea conține până la 4 E-uri, pateul vegetal ajunge până la 13 E-uri, margarina atinge până la 6 E-uri, halvaua are până la 3 E-uri, un suc tip ceai atinge până la 8 E-uri, un lapte de soia are până la 5 E-uri, iar o gumă de mestecat ajunge până la 11 E-uri", a anunțat Asociația InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor.
Consumatorii pot afla instant prin scanarea codului de bare de pe ambalajul pâinii, al pateului de post, al margarinei, al unei halva, al sucului tip ceai, al gumei de mestecat, câte E-uri consumă, dar și care sunt tipurile acestora.
"Aplicația InfoCons oferă consumatorilor toate informațiile despre aditivii alimentari regăsiți într-o astfel de gustare. Mai mult decât atât, consumatorii au posibilitatea de a salva produsele pe care vor să le utilizeze pentru gustarea de post (în cazul prezentat: pâine, pate de post, margarină, halva, suc tip ceai, gumă de mestecat) pentru a afla printr-o simplă bifare a acestora din lista de produse salvate care este numărul total de E-uri și de câte ori se repetă acestea în gustarea de post", potrivit unui comunicat al asociației.
Cât de periculoase sunt gustările din post
Într-o gustare de post compusă din pâine, pate de post, margarină, halva, lapte de soia și suc tip ceai se găsesc până la 5,58 grame de sare, în condițiile în care Organizația Mondială a Sănătății recomandă consumarea pe zi a unei cantități de 5 grame de sare. Astfel, într-o singură gustare de post, este consumată cantitatea de sare recomandată pe zi de Organizația Mondială a Sănătății.
"Suntem în Post. Pentru cei care cu adevărat țin Post, dar și pentru cei care înțeleg ca și mod de viață să consume produse de post, ar trebui sau credem fiecare că produsele de post sunt mai aproape de natural - fără chimicale, cu multe legume. Dar, din păcate, E-urile, coloranții, conservanții sunt de cele mai multe ori într-un numeric foarte mare, iar atenționarea pentru consumatorii care doresc produse de post, trebuie să fie de două ori mai importantă prin citirea etichetei, înțelegerea ingredientelor, pentru a alege în cunoștință de cauză pentru ei, pentru copiii lor, pentru bunicii și pentru părinții lor. Există și o soluție pentru a fi mai informați, pentru a alege ce cumpărăm, ce mâncăm, cât mâncăm, cum mâncăm, pentru a fi real ce ne dorim! Alegem în cunoștință de cauză, descărcând Aplicația gratuită InfoCons, care pe lângă faptul că ne aduce un răspuns la întrebările de mai sus, ne ajută să identificăm și alergenii și totodată să fim la curent cu toate alertele rapide ale UE cu privire la produsele agroalimentare", a declarat Sorin Mierlea, Președinte InfoCons.