Cum deochiul este un punct de interes major pentru români, este evident că și interesul pentru leacuri, antidoturi și dezlegări este unul major.
Și în superstiția deochiului funcționează principiul medical că „este mai ușor să previi decât să tratezi”. De altfel etnologul Gh. F. Ciaușanu concluzionează că țăranii de acum 100 de ani priveau deochiul ca pe o boală cauzată, ca toate bolie de un spirit rău.
Cel mai bun leac, în accepțiunea unanimă a experților, este firul roșu, tradiție care vine de peste 3.000 de ani. „În satele Moldovei, se crede că tot copilul nebotezat trebuie să poarte la mână o ață roșie, ca să-l apere de diavolescul deochi până când va primi taina botezului întru Hristos”, explică etonologul Adrian Romanescu.
Ața roșie ar fi cam singura „amuletă” cumva tolerată de Biserică, care nu neagă deochiul, însă crede că acesta poate fi combătut mult mai eficient cu o cruciuliță și cu rugăciuni. Majoritatea preoților recomandă rugăciunea specială a Sfântului Ciprian, a cărui poveste de viață se potrivește de minune în context: acesta a fost un mare vrăjitor care, apoi, a devenit episcop.În Oltenia, prevenția în „cazuistica” de deochi este cea mai complexă de pe întreg teritoriul românesc. Astfel, în Vâlcea exista obiceiul ca nou-născuților să li se pună scupat pe buric. În Mehedinți era de neacceptat ca o persoană cu ochii albaștri (deci nu verzi!) să vadă un prunc înainte de a fi botezat.În Gorj, copiii nu trebuiau lăsați să se uite în oglindă până la vârsta de un an, fiindcă se credea că se pot deochea singuri!
