Incidentul din județul Dolj, unde mai multe vagoane ale unui tren de marfă încărcat cu produse petroliere au căzut de pe un viaduct, s-a produs pentru că mecanicul de locomotivă nu a respectat semnalele luminoase de oprire, continuând să meargă pe o linie aflată în reparații, care nu avea șine, se arată într-o notă a Agenției de Investigare Feroviară Română, ale cărei concluzii vor constitui probe în cadrul anchetei comisiei speciale care investighează acest caz.
"În halta de mișcare Malu Mare trenul de marfă nr.80315 trebuia să oprească la linia II directă (în fața semnalului de ieșire X2, care indica „OPREȘTE fără a depăși semnalul”), pentru a aștepta trecerea pe linia III a două trenuri de călători. Trenul nu a oprit la linia II directă, depășind semnalul de ieșire X2, care ordona oprirea, continuându-și mersul pe linia curentă firul I spre halta de mișcare Banu Mărăcine. Linia curentă firul I, Malu Mare-Banu Mărăcine era închisă pentru circulația feroviară de la data de 26.07.2018 deoarece se executau lucrări de consolidare a viaductului de la km 200+306. Executarea lucrărilor de consolidare a tablierului metalic al viaductului de la km 200+306, au presupus demontarea suprastructurii căii pe întreaga lungime a viaductului (au fost demontate șinele și grinzile de lemn) și de asemenea, demontarea suprastructurii căii pe terasamentele adiacente culeelor viaductului respectiv a șinelor și a traverselor de lemn normale, existente pe zona contrașinelor interioare de capăt ale viaductului", se arată în nota citată ne news.ro.
Conform documentului, trenul "a trecut peste zona terasamentului din spatele culeei nr.1 de pe care șinele și traversele normale erau scoase, a lovit zidul de gardă al culeei nr.1 și a circulat pe tălpile superioare ale lonjeroanelor".
"După ce locomotiva și primul vagon au trecut de prima deschidere și se aflau pe cel de al doilea tablier metalic al viaductului, primul tablier metalic a căzut la baza infrastructurii, antrenând în cădere vagoanele de la al 2-lea până la al 8-lea de la locomotivă", menționează documentul.
A fost constituită o comisie de investigare pentru strângerea și analizarea informațiilor cu caracter tehnic, stabilirea condițiilor, inclusiv determinarea cauzelor și, dacă este cazul, emiterea unor recomandări de siguranță în scopul prevenirii unor accidente similare și îmbunătățirii siguranței feroviare.
"Comisia de investigare, constituită conform prevederilor HG nr.117/2010, a declanșat procedura de investigare, astfel încât, toate elementele identificate până în prezent se vor constitui ca probe pentru aceasta. Activitatea de colectare a probelor și analizare a acestora este în curs de derulare, iar condițiile de producere, cauzele, factorii favorizanți și eventualele recomandări de siguranță, ce se impun pentru îmbunătățirea siguranței feroviare, vor face obiectul Raportului de Investigare Final", precizează instituția.