Mai sunt puțin peste două săptămâni până la Crăciun, iar noi ar trebui să începem pregătirile. Asta, pentru a nu ne aglomera pe ultima sută de metri și pentru a putea să ne bucurăm, în perioada sărbătorilor, de liniște, odihnă și relaxare. Iată cum să-ți organizezi eficient timpul!
Înainte cu 15 zile
Curățenie generală - Acum este momentul să duci la curățat covoarele și mochetele, să speli draperiile și perdelele, geamurile, tapiseria canapelelor, a fotoliilor sau scaunelor.
Aspiră în întreaga casă și șterge praful. Nu uita de bucătărie! Spală gresia și plăcile de faianță pătate cu grăsime sau ulei. Curăță în locurile greu accesibile de sub aragaz și frigider. Nici baia nu trebuie neglijată. Înarmează-te cu produse speciale și curăță obiectele sanitare de rugină, calcar sau alte pete.
Cumpără alimentele neperisabile – Pentru a evita aglomerația din magazine de dinainte de Sărbători, poți cumpăra de pe acum alimentele pentru masa de Crăciun, cele cu un termen de garanție îndelungat: zahăr, ulei, făină, orez, bulion, condimente, carne de porc (aceasta se păstrează la congelator la -18 grade Celsius), băuturi alcoolice etc.
Înainte cu 10 zile
Caută cadourile – Până acum probabil că ai aflat ce cadouri își doresc cei dragi, copiii, rudele, prietenii. Așa că, fă-ți timp să dai o raită prin magazine. Caută produsele respective, compară prețurile și fă de pe acum cumpărăturile. În această perioadă, magazinele nu sunt foarte aglomerate.
Alege decorațiunile de sărbătoare – Decorațiunile pentru brad, casă și masa festivă au apărut în magazine de câteva săptămâni bune. Dacă încă nu le-ai cumpărat, acum este timpul s-o faci. Asta, tot pentru a evita aglomerația din ajunul sărbătorilor. La standurile special amenajate vei găsi globuri, beteală, figurine din ceramică, instalații de pom, coronițe de brad și o mulțime de alte decorațiuni.
Fă o listă cu preparatele pe care le vei găti - În funcție de invitații pe care îi vei avea la masa de Crăciun trebuie să alegi preparatele pe care le vei găti. Recomandat este să faci de pe acum o listă cu gustări, mâncăruri și deserturi care să mulțumească pe toată lumea. Această listă te va ajuta să te organizezi în magazin și să cumperi exact produsele de care ai nevoie. În acest fel, nu vei cheltui banii în neștire, conform click.ro.
Înainte cu 7 zile
Aprovizionează-ți cămara – Cu o săptămână înainte de Crăciun ar trebui să cumpărăm alimentele pentru masa festivă. Alege ore matinale sau foarte târzii pentru a evita aglomerația din magazine și cumpără exact cât ai nevoie! Urmărește ofertele și discount-urile și compară prețurile. În această perioadă vei găsi foarte multe reduceri. Este recomandat să nu iei de pe acum verdețurile și anumite legume care nu se păstrează proaspete până de Crăciun. În schimb, cumpără cartofi, ceapă, morcovi, țelină, păstârnac și produse din carne. Tot acum poți lua un bax cu apă, sucuri și dulciuri. Atenție! Există câteva alimente care nu se vor păstra proaspete: roșiile, verdețurile, pâinea, cozonacii și produsele de patiserie.
Înainte cu 3 zile
Cumpără bradul – Cu cât îl cumperi mai târziu, cu atât mai bine, deoarece bradul va rezista mai mult timp împodobit la tine în casă. Piețele sunt pline cu brazi scoși la vânzare, iar ofertele sunt pentru toate buzunarele. Asta, dacă îți dorești un brad natural. Unul artificial poate fi achiziționat din hypermarket. Dacă alegi un brad natural, trebuie să știi că acesta se păstrează în balcon, la temperaturi scăzute. Nu îi desface ambalajul din plasă pentru a nu i se lăsa crengile.