Anticii aveau criterii diferite după care judecau problemele amoroase, în principiu perechile de opoziții libertate amoroasă – fidelitate conjugală, atitudine activă – pasivă, om liber –sclav. Anticii se raportau la homosexualitate la fel ca la heterosexualitate și nu o priveau drept o chestiune aparte.
De exemplu, sodomizarea sclavului era un fapt total trecut cu vederea, dar dacă un cetățean se complăcea ca un sclav, era un lucru monstruos. Nenaturale sunt anumite complezențe între bărbați, nu fiindcă ar fi în vreun fel contra naturii, ci contra societății, neconform regulilor, căci pentru antici natura era societatea, sau un fel de morală care îți cerea stăpânire de sine. Așadar, pe scurt, majoritatea romanilor acceptau homofilia, iar cei mai moraliști o blamau laolaltă cu toate plăcerile amoroase, care il fac pe om slab.
Politicienii erau uneori puritani pentru că orice pasiune erotică este greu de controlat și moleștește soldații. Plăcerea trebuie anihilată indiferent pentru cine este resimțită. Platon când vorbește despre cetatea utopică și condamnă pederastia, nu o face pentru a readuce dragostea pe făgașul natural, ci militează în general împotriva pasiunii care provoacă fel și fel de rătăciri.
Sexualitatea de reproducere este singura recomandabilă, nu dragostea pentru femei. Pederastul nu este condamnabil pentru că are anumite preferințe, ci pentru că este lacom, prea libertin. Gestul său este împotriva normelor, nu el însuși, care nu echivalează cu un monstru.
Continuarea pe historia.ro.
