Cum arată Declarația Unică de venituri. Teodorovici: Din 2019, toți o vor completa online

Cum arată Declarația Unică de venituri. Teodorovici: Din 2019, toți o vor completa online
Ministerul Finanțelor a publicat proiectul Declarației Unice prin care contribuabilii din șase categorii vor depune un singur formular la Fisc, raportându-și veniturile și oferind astfel baza de calcul pentru impozitul pe venit și pentru contribuțiile sociale. Este înlocuit inclusiv Formularul 600.
Declarația Unică va trebui depusă până la data de 31 martie 2018, apoi Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va emite decizii de impunere, iar plata impozitului/contribuțiilor aferente va trebui efectuată până la 15 iulie 2018, potrivit Mediafax.
Noul formular înlocuiește declarațiile D200 - veniturile realizate din România D201 - veniturile realizate din străinătate, D220 - venitul estimat/norma de venit, D221 - norme de venit în agricultură, D600 – venitul care reprezintă baza pentru contribuțiile de asigurări (CAS), D604 - stabilirea contribuțiile de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru persoanele fără venit și D605 - stoparea CASS pentru persoanele fără venit.
Potrivit Ministerului Finanțelor, „pentru anul 2018 se află în analiză posibilitatea introducerii unui sistem de bonificații pentru contribuabilii care achită anticipat obligațiile fiscale estimate datorate”.
Ministrul Finantelor, Eugern Teodorovici, a declarat, duminica, la Antena 3, ca din martie 2019 toate Declaratiile Unice vor fi depuse online, pentru ca trebuie reduse costurile. De asemenea, potrivit acestuia, Directiile Finantelor Publice si primariile vor avea oameni care sa ajute contribuabilii sa completeze online aceste Declaratii Unice, platitorii vor primi acasa parolele ca sa se poata intra online sa completeze documentele.
Teodorovici sustine ca va exista si o aplicatie pe telefon pentru a completa Declaratia Unica, iar pentru a incuraja oamenii sa depuna si plateasca online vor avea o bonificatie de 10%.
Autoimpunerea pentru impozitul pe venit se realizează astfel:
- impozitul pe venit pentru anul curent se stabilește prin Declarația Unică de către contribuabil prin aplicarea cotei de impozit (10%) la venitul estimat a se realiza în anul curent
- plățile de impozit se efectuează oricand până la scadență (31 martie anul următor)
- apare posibilitatea de rectificare a Declarației până la termenul de plată (până la 31 martie).
Definitivarea impozitului pe venit pentru anul precedent, în anul următor, se stabilește prin Declarația Unică depusă până la 31 martie, prin autoimpunere, prin aplicarea cotei de impozit (10%) la venitul realizat în anul precedent.
„În cazul veniturilor pentru care impozitul pe venit se reține la sursă, se menține mecanismul reținerii la sursă - drepturi de proprietate intelectuală, dividende, dobânzi, lichidarea unei persoane juridice, alte surse, asocieri cu persoane juridice, premii si jocuri de noroc”, se menționează în proiectul citat.
Pentru venituri din activități independente, „drepturile de proprietate intelectuală sunt excluse”, mai arată inițiatorii proiectului. Se trece, astfel, „de la sistemul de stabilire a CAS de către ANAF, prin decizii de impunere, la sistemul de autoimpunere (calculul CAS se efectuează de către contribuabil persoană fizică prin Declarația Unică)”.
Potrivit proiectului, persoana fizică face evaluarea pentru încadrarea ca plătitor CAS, în funcție de venitul estimat pentru anul curent (independent de venitul realizat în anul precedent), astfel:
- dacă venitul net estimat pentru anul curent este mai mare sau cel puțin egal cu 22.800 de lei, contribuabilul datorează CAS la un venit ales, dar nu mai mic decât nivelul salariul minim brut pe țară
- dacă venitul net estimat pentru anul curent este mai mic de 22.800 de lei, nu este obligatorie plata CAS (se poate asigura opțional).
Autoimpunerea pentru CAS la contribuabilii independenți se realizează astfel:
- CAS se stabilește prin declarația unică de către contribuabil, prin aplicarea cotei de CAS (25%) la venitul ales, dar nu mai mic decât nivelul salariul minim brut pe țară
- plățile de CAS se efectuează oricand până la scadență (31 martie anul următor)
- apare posibilitatea de rectificare a declarației până la termenul de plată (până la 31 martie)
- atenție, termenul de plată este tot 31 martie, data depunerii Declarației Unice.
În cazul CASS, pentru venituri din activități independente, drepturile de proprietate intelectuală sunt excluse, dar sunt luate în considerare veniturile din cedarea folosinței bunurilor, agricultură, silvicultură, piscicultură, asocieri cu persoane juridice, investiții și alte surse.
Și în acest caz, „se trece de la sistemul de stabilire a CASS de către ANAF prin decizii de impunere, la sistemul de autoimpunere (calculul CASS se efectuează de către contribuabil persoană fizică prin Declarația Unică)”, se precizează în proiect.
Persoana fizică face evaluarea pentru încadrarea ca plătitor CASS, în funcție de venitul estimat pentru anul curent (independent de venitul realizat în anul precedent), astfel:
- dacă venitul net estimat, cumulat din toate categoriile de venituri, pentru anul curent, este mai mare sau cel puțin egal cu 22.800 de lei, contribuabilul datorează CASS la nivelul salariului minim
- dacă venitul net estimat cumulat din toate categoriile de venituri, pentru anul curent este mai mic de 22.800 de lei, contribuabilul nu datorează CASS, însă persoana fizică poate opta pentru plata CASS astfel: dacă își exercită opțiunea până la termenul de depunere, platește CASS la 6 salarii minime și este asigurat 12 luni, iar dacă își exercită optiunea după termenul de depunere platește CASS la 12 salarii minime și este asigurat 12 luni.
Autoimpunerea pentru plata CASS la contribuabilii independenți se realizează astfel:
- CASS se stabilește prin Declarația Unică de către contribuabil
- plățile de CASS se efectuează oricand până la scadență (31 martie anul următor)
- apare posibilitatea de rectificare a declarației până la termenul de plată (până la 31 martie).
În cazul persoanelor fără venituri, acestea au posibilitatea depunerii Declarației Unice prin care vor dobândi calitatea de asigurat. „Persoana fără venit plătește CASS la 6 salarii minime și este asigurată 12 luni indiferent dacă Declarația Unică este depusă înainte sau după termenul normal de depunere”, menționează inițiatorii proiectului.
Potrivit Ministerului Finanțelor, se analizează posibilitatea stabilirii unui mecanism pentru drepturile de proprietate intelectuală - categorie distinctă de activitățile independente. „Pentru CAS și CASS, se analizează posibilitatea reintroducerii mecanismului de reținere la sursă (același mecanism se are în vedere și pentru CASS aferent veniturilor din arendă și din asocieri cu persoane juridice)”.
De asemenea, se analizează posibilitatea exceptării de la plata CASS pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală a următoarelor categorii de persoane:
- pensionarii
- copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani - dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenți, precum și persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldați sau gradați profesioniști
- tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului.
Ministerul Finanțelor precizează că numărul estimat de contribuabili care vor depune Declarația Unică este de 964.166. La stabilirea estimării au fost avute în vedere următoarele informații aferente anului 2017:
- contribuabili care au depus în anul 2017 declarația 200 - 498.887
- contribuabili care au depus în anul 2017 declarația 201 - 1.807
- contribuabili care au depus în anul 2017 declarația 220 activități independente - 344.094
- contribuabili care au depus în anul 2017 declarația 220 cedare folosința bunurilor - 195.556
- contribuabili pentru care s-au emis decizii de impunere în baza veniturilor declarate în anul anterior (activități independente) - 221.905
- contribuabili pentru care s-au emis decizii de impunere în baza documentelor depuse (contracte de închiriere) în anul anterior, pentru cedare folosința bunurilor, respectiv chirii în lei - 144.595
- contribuabili care au depus în anul 2017 declarația 221 - 156.881
- contribuabili care au depus în anul 2017 declarația 600 - 77.414
- contribuabili care au depus în anul 2017 declarația 604 - 120.760.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























