Judecătorii pășcăneni au fost uimiți de câtă marfă a putut încăpea sub fustele unei hoațe. Luată la întrebări, aceasta a răspuns nonșalant că uitase de ea.
În iunie 2020, Zenovia C. s-a deplasat la un magazin din Pașcani, însoțită de fiica sa vitregă. Avea asupra sa o geantă de rafie, de mari dimensiuni. A mai luat de la intrarea în magazin un coș de mână, iar cele două femei și-au început periplul printre rafturi. Femeia a început prin a pune produse în coș. Atunci când s-a asigurat însă că nu este văzută, le-a trecut în geanta de rafie, pe care a pus-o în coș. Deasupra, a continuat să pună marfă. La casa de marcat, a pus pe bandă produsele aflate deasupra genții. Pe aceasta a scos-o din coș și a ascuns-o sub fusta amplă și lungă pe care o purta. A împins apoi geanta cu piciorul, până a trecut de casa de marcat. Aici a fost însă oprită de un gardian, care o observase pe camerele de supraveghere. În geantă, femeia avea produse alimentare și nealimentare în valoare de aproape 1.000 de lei.
Interpelată de polițiști, femeia a spus că nu intenționase să fure. Uitase să așeze însă pe bandă și produsele din geantă. Declarația a fost depusă la dosar, dar judecătorii care i-au analizat cazul nu au considerat-o credibilă. „Nu poți să «uiți» că ai luat de pe rafturi nu mai puțin de 20 de batoane de salam, kaizer, mușchi file, precum și alte produse alimentare și nealimentare. Mai mult, din imaginile preluate de camerele de luat vederi din incinta magazinului, care au suprins toate activitățile desfășurate de inculpată, rezultă cu certitudine că aceasta a înțeles să sustragă acele bunuri”, au consemnat aceștia.
Toate produsele sustrase au fost achitate, chiar în aceeași zi, de concubinul femeii. Zenovia a fost totuși judecată pentru furt. Timp de un an și jumătate, cât a durat procesul, judecătorii au încercat să o aducă în fața instanței, dar fără succes, scrie ziaruldeiasi.ro. În aprilie, la proces a venit un bărbat care s-a prezentat ca fiind soțul femeii și care a spus că soția sa este plecată în străinătate cu copiii. I s-a explicat că inculpata se poate prezenta la următorul termen de judecată și că poate depune o declarație autentică la dosar prin care să-și exprime acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității. În acest fel, ar fi putut beneficia de o condamnare cu suspendarea executării. Femeia nu s-a prezentat însă la următoarele termene și nici nu a depus înscrisul solicitat.
Ca urmare, deși prejudiciul a fost recuperat în întregime, singura formă de aplicare a pedepsei pe care o puteau decide magistrații Judecătoriei Pașcani a fost cea cu executarea în regim de detenție. Femeia a fost condamnată la un an și 4 luni de închisoare. Pronunțată vineri, sentința poate fi contestată cu apel.