Căzătura, fără urmări fizice, îl propulsa, în 2004, în fruntea primăriei Cluj. Iar în 2008, recâștiga detașat funcția de primar. Funcție la care, după doar câteva luni, renunța, pentru că era nevoie de el la București. Theodor Stolojan tocmai predase mandatul de prim ministru.
Și imediat, în iarna lui 2008, Emil Boc își făcea valijoara și se muta în Capitală. Era președintele PD pe atunci, iar pentru Traian Băsescu asta conta cel mai mult, pentru că era partidul cu majoritate parlamentară. Clujeanul ajungea în fruntea Guvernului într-o perioadă tulbure. Era criză financiară, dar la București, principala preocuparea era găsirea algoritmului politic benefic tuturor. Era momentul în care PSD tocmai făcea echipă cu proaspătul PD-L. În ședințele de la Parlamentul European, România era lăudată pentru evoluția post aderare. Se lupta cu corupția și intra pe piețele occidentale. Dar era într-un stadiu dramatic de subdezvoltare.
Ca să conserve veniturile bugetului de stat, guvernul lui Emil Boc introduce taxe și impozite noi și reduce cheltuieli prin legi care interzic cumulul pensiei cu salariul pentru angajații statului. Dar alocă un buget uriaș pentru dezvoltare.
„Niciodată România nu a alocat 10,2 miliarde euro pentru investiții. niciodată. iar cele mai multe investiții se duc în infrastructură. din transport, din agricultură, mediu, din sănătate, educație”.
Și pentru ca treaba să se miște cât mai repede, premierul Boc dă ordonanțe de urgență și modifică legi pentru exproprieri și achiziții publice. Autostrada Transilvania devine proiectul de suflet al noului prim ministru. Acesta decide și mutarea managementului autostrăzii de la București la Cluj și negociază cu americanii de la bechtel finalizarea tronsonului Gilău-Turda. În ciuda constrângerilor bugetare, în mandatul lui Boc, kilometrul de autostradă ajunge de la 5 milioane de euro, la 8 milioane de euro.
„De 1 decembrie, după ce vom celebra ziua națională la București, vom deschide Pasajul Băneasa, după care vom lua elicopterul și vom inaugura cei 42 de kilometri de autostradă.
Până în octombrie, conviețuirea democrat-liberalilor cu social-democrații se dovedește dificilă și, pe măsură ce se apropie alegerile prezidenţiale de la sfârșitul anului 2009, tensiunile în guvern cresc. Emil Boc este strivit între așteptările și interesele a două mari partide - PSD și PD-L.
Ruptura se produce după ce ministrul de Interne, Dan Nica, de la PSD, declară că alegerile prezidenţiale urmau să fie fraudate. Emil Boc îl revocă, iar PSD își retrage toți miniștrii din cabinet.
Fără susținere parlamentară suficientă, primul guvern Boc este demis prin moțiune de cenzură în octombrie 2009. Astfel se marchează o premieră în politica românească de după 1989. Boc mai rămâne însă la Palatul Victoria încă trei luni, într-un haos total. Dar își face timp să taie panglici pentru proiectele care pot aduce voturi șefului său, Traian Băsescu. La 1 decembrie 2009, cu 5 zile înainte de alegeri, Boc marchează 54 de kilometri de drum din cei 415 promiși la autostrada Transilvania. Cu Boc pe șantiere și cu un as în mânecă, Băsescu câștigă al doilea mandat al său la Cotroceni. După o lună de la această victorie, Emil Boc formează al doilea guvern. Și astfel Boc se întărește. Și devine și el un premier jucător.
Cel de-al doilea mandat al lui Emil Boc a însemnat și un DNA cu motoarele turate la maximum.
Astfel, popularitatea celui de-al doilea cabinet Boc intră pe o pantă descendentă din primăvara anului 2010. Chiar dacă măsurile de austeritate decise la Victoria erau mereu comunicate de la Cotroceni.
În stradă, oamenii îl contestau pe Traina Băsescu și pe toți ai lui.
Și în Parlament era gălăgie. În lipsa unei majorități solide, Boc a fost nevoit să-și treacă aproape toate actele normative prin procedura de angajare a răspunderii. O manevră extrem de riscantă pentru că, în cazul în care legea era respinsă de parlamentari, Boc și miniștrii săi plecau acasă. De 14 ori a făcut asta în mandatul de 4 ani. A urmat un număr record de moțiuni de cenzură. Cel mai virulent dușman al său a devenit Crin Antonescu.
În timp ce oamenii strigau în stradă, și politicienii în parlament, la guvern , Boc continuau măsurile de reformă. și ca să mai dreagă situația, în septembrie 2010 premierul face o remaniere - din executiv sunt eliminaţi cei din „garda veche” a partidului democrat, tripleta Blaga-Videanu-Berceanu.
Nemulţumirile populare ating apogeul în ianuarie 2012, când proiectul de lege a sănătății şi disputa televizată dintre Traian Băsescu şi Raed Arafat generează proteste de stradă în mai toate oraşele mari ale ţării. pe 6 februarie 2012, Emil Boc demisionează din funcţia de prim-ministru al României.
Stabilitatea economică însemna un trai mai bun în statistică. În 2011, România înregistrase o creștere economică de peste 2 procente, una dintre cele mai mari din Europa. Inflația atinsese cel mai scăzut prag din ultimii 20 de ani, iar datoriile externe erau și ele reduse. Și cu aceste date, Boc se întorcea la Cluj, unde câștiga mandat după mandat, astăzi fiind la a cincilea. Adversarii politici au spus despre Boc că a condus unul dintre cele mai incompetente guverne, clujenii sunt mândri de el, iar restul cetățenilor cred că s-a străduit cum a putut mai bine să țină economia la linia de plutire. Iar când nu a reușit să se ridice la înălțime, a mai dres-o din glezne.
