1 ianuarie vine cu prețuri mai mari dar aduce și creșteri salariale, conform deciziilor luate de Coaliția aflată la guvernare.
De pe 1 ianuarie, salariul minim brut pe economie va crește la 2.550 de lei. Această majorare va desființa, practic, salariul minim pentru studii superioare, a cărui valoare brută este de 2.350 de lei. In sedinta Coalitiei, nu a mai fost agreata o majorare a salariului minim pentru studii superioare.
Începând de la 1 ianuarie 2022, salariul minim brut pe economie va fi de 2.550 de lei, majorarea fiind de 10,9%. În mână oamenii vor primi 1.524 de lei, cu 138 de lei mai mult decât este în prezent. Anunțul a fost făcut joi, în cadrul unei conferințe de presă, de ministrul Muncii, Marius Budăi.
„Vă informez că am discutat cu premierul și am discutat și în coaliție, voi convoca un Consiliu Național Tripartit pentru o primă întâlnire cu noul Guvern, pentru că ne dorim și îmi doresc foarte mult ca dialogul social să fie într-adevăr dialog social, iar dialogul cu partenerii sociali, și mă refer la patronate și la sindicate, să fie într-adevăr un dialog”, a declarat Marius Budăi adăugând că dorește un dialog constant cu patronatele și sindicatele, pentru că doar din acest dialog „pot ieși măsuri bune”.
Hotărârea Guvernului 1.071/2021 nu prevede însă nicio referire la salariul minim diferențiat pentru studii superioare, de 2.350 de lei brut în prezent. În domeniul construcțiilor, salariul minim diferențiat nu a înregistrat nicio creștere, rămânând la 3.000 de lei brut.
În prezent, sunt 1.970.000 salariați cu contracte de muncă active și normă întreagă cu salariul mai mic de 2.550 lei (34,7% din numărul de salariați activi). Dintre aceștia, aproximativ 1.290.000 de salariați beneficiază de salariul minim.