O nouă criză în sănătate! Medicii de familie semnalează că nu mai pot da bilete de trimitere pacienților pentru că nu mai au tipizate, de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Totuși, există aproape 60 de afecțiuni pentru care nu este necesar un bilet de trimitere, a anunțat medicul de familie Sandra Aelxiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.
Medicul de familie Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, a avertizat de câteva zile că formularele de trimitere lipsesc din nou din cabinete, pentru că la casele de asigurări de sănătate, de unde medicii le cumpără, nu se mai găsesc tipizate de vânzare. Criza de bilete de trimitere nu este generală, există unii medici care încă mai au rezerve de tipizate.
Medicul Sandra Alexiu atrage atenția că nu este nevoie de trimitere de la medicul de famimlie pentru orice problemă medicală în cazul prezentării la un spital a celor bolnavi.
„E criza crizelor (pe lângă lipsa vaccinurilor) de bilete de trimitere la casele de asigurări. În aceste momente grele pentru sistemul medical, bazat pe "na-ți-o ție, dă-mi-o mie" doresc să amintesc colegilor din celelalte specialități, ambulatorii sau spitale, că în contractul semnat există anexa din poze, care spune când NU se cere bilet de trimitere de la medicul de familie. Noi la AMFB am făcut în urma cu câtva timp o campanie în care am încercat să le arătăm tuturor pârghiile legale, dar nu am putut stăvili apetitul pentru aceste petice de hârtie”, a avertizat președintele AMFB - Sandra Alexiu.
„Nu se naște pe bilet de trimitere! Nu se dau referate pentru comisia pe handicap și nu se pun semnături pe planul de recuperare cu bilet de trimitere! Nu ne mai puneți să vă dăm bilete de internare ca să faceți morfofetala la gravide! Ele nu se internează pentru că sunt sănătoase. Pentru gravide pentru consult preventiv nu aveți nevoie de bilet. Aveți idee cât de degradant e pentru noi să dăm bilete de trimitere pentru a prelungi concedii medicale!? Nu mai cereți bilete de trimitere din trei în trei luni la psihiatrie pentru prelungirea unor rețete la aparținătorii pacienților. Mai ales la Spitalul Ilfov! De vreme ce au deja diagnostice din anexa 13 (vezi mai jos, listată), înseamnă că nu mai au nevoie de bilete și mai ales, nu ii mai păcăliți că altfel "nu ia softul"! Nu e adevărat. Rugați softistul să vă explice. Nu mai plimbați pacienții la laboratoare externe, examene la cinci feluri de specialiști înainte să îi operați, jumătate din ei renunță la acest calvar al vieții lor și se duc în alt spital de ortopedie... Folosiți biletele de trimitere dacă aveți contract cu casa, ele se predau, sunt acte contabile, nu le scrieți pe spate și le trimiteți înapoi la noi sau la gunoi. Noi le plătim din banii de asigurări ai tuturor! Pentru orice bilet de trimitere se trimite obligatoriu înapoi o scrisoare medicală (ea nu e a pacientului, începe cu "Stimate coleg") pe care se scriu concluziile, se precizează tratamentul cronic de urmat și DURATA lui și se eliberează REȚETĂ. COMPENSATĂ (ce rost are sa vina pacientul după rețetă de antibiotic după doua săptămâni?!?). Dacă nu îndrăznesc casele să aplice amenda din contract pentru fiecare rețetă neeliberată la externare nu înseamnă că e legal!! E dreptul pacientului. Noi NU AVEM NEVOIE SA TRANSCRIEM REȚETE!!!
Vă rog să faceți ECONOMIE de bilete și sa faceți RISIPĂ de compasiune: Casele noastre de sănătate nu mai au bilete. E criză. Nici gând sa apară mai devreme de 7 zile! Pacientii noștri și ai dumneavoastră NU IAU PAUZĂ”, a mai explicat medicul Sandra Alexiu, într-un mesaj pe Facebook.
LISTA afecțiunilor pentru care nu este nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie
Medicul Sandra Alexiu a făcut publică și LISTA de aproape 60 de afecțiuni pentru care nu este necesară prezentarea biletului de trimitere de la medicul de familie - LISTA cuprinzând afecţiunile care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate.
1. Infarct miocardic şi Angină pectorală instabilă 2. Malformaţii congenitale şi boli genetice 3. Boala cronică de rinichi - faza predializă 4. Insuficienţă cardiacă clasa III - IV NYHA 5. Sindrom Felty, boala Still, sindrom Sjogren, artrită cronică juvenilă 6. Colagenoze majore (lupus eritematos sistemic, sclerodermie, poli/dermatomiozită, vasculite sistemice) 7. Aplazia medulară 8. Anemii hemolitice endo şi exo-eritrocitare 9. Trombocitemia hemoragică 10. Histiocitozele 11. Telangectazia hemoragică ereditară 12. Purpura trombopenică idiopatică 13. Trombocitopatii 14. Purpura trombotică trombocitopenică 15. Boala von Willebrand 16. Coagulopatiile ereditare 17. Boala Wilson 18. Malaria 19. Tuberculoza 20. Boala Addison 21. Diabet insipid 22. Boli psihice (grup diagnostic schizofrenie, tulburări schizotipale şi delirante, grup diagnostic tulburări ale dispoziţiei, autism, ADHD, boli psihice la copii) 23. Miastenia gravis 24. Bolnavi cu revascularizaţie percutanată, cu stimulatoare cardiace, cu proteze valvulare, cu bypass coronarian 25. Afecţiuni postoperatorii şi ortopedice până la vindecare 26. Risc obstetrical crescut la gravide 27. Astm bronşic 28. Glaucom 29. Statuspost AVC 30. Boala celiacă la copil 31. Boala cronică inflamatorie intestinală (boala Crohn şi colita ulceroasă) 32. Sindromul Schwachmann 33. Hepatita cronică de etiologie virală B, C şi D şi ciroza hepatică în tratament cu imunomodulatoare sau analogi nucleotidici/nucleozidici 34. Boala Hirschprung 35. Bolile nutriţionale la copii (malnutriţia protein-calorică la sugar şi copii, anemiile carenţiale până la normalizare hematologică şi biochimică) şi obezitatea pediatrică 36. Bronşiectazia şi complicaţiile pulmonare supurative 37. Scleroza multiplă 38. Demenţe degenerative, vasculare, mixte 39. Starea posttransplant 40. Insuficienţa renală cronică - faza de dializă 41. Bolile rare prevăzute în Programele naţionale cu scop curativ 42. Afecţiuni oncologice şi oncohematologice 43. Diabetul zaharat cu sau fără complicaţii 44. Boala Gaucher 45. Boala Graves-Basedow şi alte forme de hipertiroidism 46. Degenerescenta maculară legată de vârstă (DMLV) 47. Boala Cushing 48. Paraliziile cerebrale infantile 49. Epilepsia 50. Boala Parkinson 51. Poliartrita reumatoidă, artropatia psoriazică, spondilita anchilozantă, psoriazis cronic sever 52. Afecţiuni ale copilului 0 - 1 an 53. Anomalii de mişcare binoculară (strabism, forii) copii 0 - 18 ani 54. Vicii de refracţie şi tulburări de acomodare copii 0 - 18 ani 55. Afecţiuni ale aparatului lacrimal (0 - 3 ani) 56. Infarctul intestinal operat 57. Arteriopatii periferice operate 58. Insuficienţă respiratorie cronică severă NOTA 1: Prezentarea la medicul/medicii din specialitatea/specialităţile care tratează afecţiunile de mai sus se face direct FĂRĂ BILET de TRIMITERE. NOTA 2: Medicul de specialitate trebuie să informeze, CEL PUŢIN o dată PE AN , medicul de familie prin SCRISOARE MEDICALĂ dacă au intervenit sau nu schimbări în evoluţia bolii şi în atitudinea terapeutică. NOTA 3: Pentru bolile cronice pentru care se face management de caz, prezentarea la medicul de specialitate se face cu bilet de trimitere de la medicul de familie pe care este evidenţiat management de caz (e bifat M).