Actual· 3 min citire

Cristian Pârvulescu aruncă bomba. De ce crede că Nicușor Dan nu va mai candida la președinție?

Nicusor Dan și-a manifestat intenția de a candida

Nicusor Dan și-a manifestat intenția de a candida

Publicat23 dec. 2024, 15:33
Actualizat23 dec. 2024, 15:37

Politologul Cristian Pîrvulescu crede că anunțul noii coaliției de guvernare privind susținerea lui Crin Antonescu pentru funcția de președinte l-ar scoate din cursă pe Nicușor Dan, înainte ca edilul oficial să intre oficial în cursă. Analistul crede că acordul coaliției PSD, PNL, UDMR și minorități privind susținerea unui candidat unic, precum și decizia privind noul Guvern, par indicii clare că va fi un cabinet cu viață lungă, poate chiar până în 2028, la viitoarele alegeri.

„Anunțarea unui acord pentru susținerea unui candidat unic la Președinție și decizia privind noul Guvern sunt împreună și în felul acesta există o garanție că va fi un guvern care va dura mai mult. Nu știu exact cât de mult, dar poate dura până în 2028, până la viitoarele alegeri. Va depinde în foarte mare măsură de alte lucruri, dar da, poate dura. Asta este ceea ce până la urmă contează. Și ăsta este motivul pentru care au mers împreună. PSD a vrut să aibă garanții”, a declarat Cristian Pîrvulescu pentru News.ro.

Nicușor Dan A FACUT ANUNȚUL: Intenționez să candidez ca INDEPENDENT la președinție. Sunt deschis la discuții cu partidele pro-europene - VIDEO


Analistul politic spune că pentru Marcel Ciolacu era important să ocupe o asemenea poziție pentru că ea „îi permite să obțină și un sprijin larg din partea PSD. „Pentru că este o poziție din care, mă rog, influența partidului rămâne în continuare importantă, chiar dacă el nu a devenit președinte. Deci, sunt o mulțime de avantaje care pot exista din punctul ăsta de vedere”, a explicat Pîrvulescu.

Ce spune despre Nicușor Dan

În legătură cu susținerea la Președinție, de către coaliție, a lui Crin Antonescu, analistul politic crede că, în aceste condiții, independentul Nicușor Dan nu va mai candida.

„El și-a anunțat intenția de a candida pentru o coaliție. În cazul în care acea coaliție nu cuprinde și PNL, șansele sale de a intra în turul al doilea sunt mici. Deci nu cred că va merge mai departe. Este foarte posibil să nu mai candideze, pentru că el a spus de la început, din momentul în care și-a anunțat intenția, că va candida pentru o coaliție”, a spus Cristian Pîrvulescu.

În opinia acestuia, important este că USR nu va mai avea „deloc” aceleași rezultate ca data trecută.

Candidatul posibil al extremei drepte

Analistul politic a spus, în ceea ce privește extrema dreaptă, că reprezentanții acesteia vor căuta un candidat cu un profil apropiat de cel al lui Călin Georgescu.

„Dacă nu vor găsi și dacă nu vor mai fi liberali care să facă campanie pe TikTok pentru Georgescu, pentru a-l combate pe Simion, pentru că asta s-a întâmplat în prima parte a campaniei, aceea de pe TikTok, atunci cel care va candida din partea extremistă va fi George Simion. Nu văd pe nimeni altcineva, el a declarat ieri că dacă nu va fi Georgescu, atunci ar putea fi el, dar numai din partea AUR, nu din partea altora”, a explicat Pîrvulescu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News