Se spune că de Crăciun sunt anumite tradiții și obiceiuri pe care dacă le urmezi îți va merge bine, tot anul ce vine.
Vrei ca bolile să te ocolească? Mănâncă un măr în ziua de Crăciun. Pune o nucă, o monedă și ceva de argint în apă în care te speli, musai în ziua de Crăciun, ca să nu faci vizite pe la spitale, iar câștigurile financiare să nu te ocolească.
Ce să faci să ai noroc? Pâinea trebuie să stea sub masă. Iar pe masă grâul pe care l-ai pus la încolțit de Sf. Andrei. Să nu lipsească plăcinta. Ca să ai un an prosper, toți musafirii trebuie să guste din ea. Și nu uita să pui un ban, un inel și un degetar în plăcintă.
Nașterea Domnului este și cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologică a vieții Mântuitorului. Aceasta pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creștină, dintre cele ale Mântuitorului, deși nu este tot atât de veche ca Paștile sau Rusaliile, ale căror origini stau în legătura cu sărbătorile iudaice corespunzatoare.
În unele scrieri despre Nașterea Mântuitorului se arată că Fecioara Maria trebuia să-l nască pe fiul lui Dumnezeu și umbla, însoțită de Iosif, din casă în casă în Betleemul Iudeii, la opt kilometri de Ierusalim, rugând oamenii să-i ofere adăpost. Ajunsă la casa bătrânilor Crăciun și Crăciunoaie, aceștia nu o primesc, iar Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile nașterii. Crăciunoaia a auzit-o și i s-a făcut milă, astfel încât a ajutat-o. Crăciun, supărat, i-a tăiat bătrânei mâinile. Crăciunoaia a umplut, însă, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit și l-a dus să spele copilul. Maria i-a zis să încerce apa și, când a băgat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc. În altă variantă a poveștii, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei și acestea cresc la loc.
Nașterea Mântuitorului Hristos este relatată în Evangheliile Apostolilor Matei și Luca. În pofida micilor diferențe, care întăresc veridicitatea celor relatate de cei doi, amândoi evangheliștii afirmă faptul că Hristos s-a născut în Betleem și a crescut în Nazaret.
La Nașterea lui Iisus Hristos, Magii de la Răsărit îi aduc daruri ca unui împărat: aur, tămâie și smirnă. Astăzi, copiii și tinerii vestesc Nașterea Mântuitorului prin colinde, iar oamenii, asemenea Magilor de la Răsărit, le oferă daruri.
În România, Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători ale creștinilor, alături de Paști și Rusalii. În ajunul Crăciunului, copiii merg cu colindul pentru a vesti nașterea lui Iisus.
Începând din prima zi de Crăciun, copiii umblă cu Steaua, cântând colinde care vestesc nașterea lui Iisus Hristos.