După incendiul din clubul Colectiv, administratorii cluburilor din București și ai multor firme se înghesuie să cumpere stingătoare de incendiu, ca să intre in legalitate.
În Capitală s-au format adevărate cozi la centrele care vând aceste produse. Președintele Asociației Producătorilor de Stingătoare atrage însă atenția că peste 90% dintre produsele care se găsesc pe piață sunt de foarte proastă calitate.
Multe cluburi și localuri din București au început să-și pună la punct echipamentele de siguranță în caz de incendiu abia după tragedia de la clubul Colectiv.
Sute de bucureșteni au stat la coadă astazi la centrele unde se verifică și se schimbă extinctoarele de incendii. Asta in conditiile in care un extinctor costă cât patru pachete de țigări, scrie Digi24.
„Nu am găsit niciodată atât de aglomerat. Păi, numai când se întâmplă câte un eveniment nefericit ne face să punem lucrurile la punct", spune Liviu Dumitrașcu.
Un distribuitor de articole anti-incendiu spune: „Ziua de lucru a început de sâmbătă, când au început să sune telefoanele. Aceasta se întâmplă doar în urma controalelor, nu de bunăvoie și doar dacă se întâmplă ceva urât. Nu știm să prioritizăm ceea ce mai important. Adică viața", a arătat Bogdan Negerea.