Caz șocant în Călărași! Un copil a fost agresat sexual de opt indivizi minori. Victima este un băiat cu handicap psihic, iar cazul a ieșit la iveală în urma unei anchete pornite de la o altă agresiune la care, spun procurorii, a luat parte unul dintre cei opt indivizi.
”În cauză există suspiciunea rezonabilă că în cursul anului 2017 inculpatul Davidescu Andrei aexercitat acte sexuale asupra unei minore în vârstă de 16 ani și a produs, deținut, stocat și distribuit, prin intermediul telefonului său mobil, un videoclip cu caracter pornografic în care era prezentată aceasta”, scrie DIICOT într-un comunicat.
Procurorii mai precizează că, ulterior, s-a efectuat o percheziție la locuința acestuia, de unde i-a fost riciat telefonul mobil și un pliculeț de droguri.
”În urma extinderii cercetărilor a rezultat faptul că, în data de 01.10.2016, inculpatul Davidescu Andrei zis Dade împreună cu alți 7 minori s-au întâlnit într-o comună de pe raza județului Călărași cu o persoana vătămată minoră, persoană cu handicap psihic.
Cunoscând că persoana vătămată are o capacitate mentală redusă, cei opt băieți au înconjurat-o pe aceasta, și, prin amenințări și agresiuni fizice, au determinat-o să execute diferite activități batjocoritoare și cu caracter pornografic, în timp ce inculpatul Davidescu Andrei a filmat întreaga scenă”, mai arată DIICOT în comunicat.
Astfel, băiatul în vârstă de 17 ani a fost arestat prevenitiv pentru 30 de zile, iar un alt minor, cu un an mai mic, a primit măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.