Copiii din alte lumi. Povestea bizară a fetiței de 3 ani care vorbea cu mumia egipteană

În 1907, pe când avea trei ani, Dorothy Eady a căzut pe scările casei în care locuia. Speriată, mama ei a ridicat-o de pe jos leșinată și a chemat în grabă doctorul de familie, care după ce a examinat-o amănunțit, a declarat că fetița murise. Dar o oră mai târziu, când s-a întors pentru a completa certificatul de deces, medicul a găsit-o pe fetiță jucându-se cu păpușa, în pătuțul ei.

Din momentul acela, Dorothy a început să aibă vise din ce în ce mai frecvente, în care vedea o clădire foarte mare, cu coloane, înconjurată de o grădină splendidă, plină de flori și de copaci maiestuoși. De multe ori, fără nici un motiv aparent, părinții ei o găseau plângând. Când o întrebau de ce plânge, copila le răspundea că dorea foarte mult să se întoarcă înapoi, acasă, dar că nu știa unde se găsește acel loc, scrie Formula As.

Într-o bună zi, doamna Eady, mătușa ei, le-a dus pe Dorothy și pe sora sa la British Museum, ca să vadă sălile cu antichități. La început, Dorothy le-a urmat bombănind, supărată că fusese luată dintre păpuși, dar imediat ce a intrat în galeria unde erau expuse mumiile egiptene, a început să alerge de colo-colo, țipând strident, îmbrățișând picioarele statuilor pe care le întâlnea. Surprinsă, mătușa ei a încercat să o liniștească și să o ducă la etajele superioare ale muzeului, dar fetița a refuzat să o urmeze. S-a dus lângă o mumie închisă într-un sicriu cu fereastră de sticlă și s-a așezat pe jos, lângă el. Excedată de încăpățânarea fetiței, mătușa a lăsat-o în pace și a plecat mai departe, să viziteze muzeul, împreună cu Anna, sora lui Dorothy. Când s-a întors, Dorothy era postată lângă același sicriu, iar când i-a spus că trebuie să plece acasă, a început să plângă în hohote și să strige: "Lasă-mă în pace, aceștia sunt părinții mei!". În­grozită, doamna Eady a cerut ajutorul unui paznic de sală, până a reușit să o scoată pe copilă afară și să o ducă acasă.

La câteva luni de la acest incident, Dorothy a primit în dar de la tatăl ei o enciclopedie pentru copii, dar nu s-a interesat decât de partea dedicată Egiptului, cerându-le celor din jur să îi citească toate capitolele referitoare la această țară. Peste câteva zile, n-a mai avut nevoie de ajutor. Fetița a învățat să citească cu o rapiditate uluitoare, pentru că își dorea cu ardoare să descifreze singură pasajele favorite din carte. Într-o zi, mama ei a surprins-o privind cu lupa imaginea unei hieroglife. "Degeaba știi să citești", i-a spus ea, "nu vei putea niciodată să înțelegi ce este scris într-o limbă pe care nu o cunoști". Calmă, Dorothy, care pe atunci avea șase ani, i-a răspuns: "Ba da, o cunosc, dar am uitat-o".

În altă zi, pe când răsfoia niște reviste ilustrate aduse de tatăl ei, Dorothy a rămas uluită în fața unei fotografii ce reprezenta palatul unui rege egiptean. S-a dus în biroul tatălui ei și i-a spus: "Uite! Uite casa mea! Acolo am locuit, dar unde a dispărut grădina?". Iritat, tatăl i-a cerut fetiței să nu mai mintă când e vorba de Egipt, explicându-i că nu avea cum să fi mers vreodată în interiorul acelei clădiri aflate în ruină și vechi de câteva mii de ani și nici că ar fi putut exista vreo grădină acolo, pentru că se afla în plin deșert.

La vârsta de 10 ani, Dorothy devenise un vizi­tator permanent la British Museum din Londra, unde visa cu ochii deschiși în fața antichităților egiptene. Într-o zi, în timp ce se uita la hieroglifele de pe un basorelief, un domn în vârstă, cu părul alb, care o văzuse că stă mereu în muzeu, s-a apropiat de ea și a întrebat-o de ce nu merge la școală. Fetița i-a răspuns că la școală nu învăța ceea ce ea dorea să știe. "Și ce dorești tu să știi?", a întrebat-o domnul acela. "Hieroglifele", i-a răspuns ea. "În cazul acesta, o să te învăț eu ceea ce vrei să afli", i-a răspuns el. Acest trimis al providenței era sir Alfred Ernest Wallis Budge, cel ce se ocupa de antichitățile egiptene de la British Museum, expert în istoria, limba și religia Egiptului antic. Sub egida acestui mentor excepțional, Dorothy a învățat cu o rapiditate surprinzătoare lectura hieroglifelor fundamentale, fiind capabilă mai târziu să descifreze anumite pa­saje din "Cartea morților egipteni". Până ce sir Albert a decedat, fetița a fost nedespărțită de bătrânul egiptolog.

La 29 de ani, Dorothy s-a măritat cu un tânăr egiptean, pe care l-a întâlnit la Londra, pe nume Iman Abdel Meguid, și a plecat cu el în Egipt. La puțin timp după nuntă, a început să aibă viziuni cu regele Seti, mama, dar și socrul ei fiind martori la câteva dintre ele. În unele nopți, se trezea pentru a scrie în mod automat, ca și cum i-ar fi fost dictate, mesaje stranii, formate din hieroglife.

Într-o viziune i-a apărut un personaj nobil care se numea Hor-Re, și care i-a spus că într-o altă viață ea trăise în Egipt și că pe atunci o chema Bentreshyt.

Specializată în arheologie, Dorothy Eady și-a adus contribuția la cercetările asupra vieții din Egiptul antic, participând la săpăturile de la Gizeh. Ducea o viață dublă. În timpul zilei, se comporta ca o englezoaică cultivată și elegantă, care lucra pentru departamentul antichităților, iar noaptea devenea Bentreshyt, o egipteancă din dinastia a XIX-a, care se ruga în locurile sacre, iar în unele nopți, primea în vis vizita regelui Seti I.

În sfârșit, pe 3 martie 1956, Dorothy, divorțată de mult timp, în vârstă pe atunci de 52 de ani, a mers în orașul lui Seti, Abydos, pe care îl considerase întotdeauna drept adevărata sa casă. Acolo a luat numele de Omm Seti, pe care l-a purtat până la sfârșitul vieții. Cercetările sale au dus la descoperirea, în jurul palatului, a unei grădini uriașe, pe care o descrisese în mod amănunțit încă de pe vremea când era un copil care nu știa absolut nimic despre Egipt.