Actual· 1 min citire

Controale MASIVE în Italia, în instituții medicale private sau de stat: Aproximativ 280 de cadre medicale nevaccinate au continuat să lucreze, încălcând legea

Medici

Medici

Scris de Dana Bărăgan Publicat: 3 dec. 2021, 15:48

Aproximativ 280 de medici și alți membri ai personalului sanitar au continuat să lucreze ilegal în Italia, nefiind vaccinați anti-COVID-19, așa cum prevede legislația actuală. Anunțul a fost făcut, astăzi, de carabinierii (poliția militarizată), la finalul verificărilor desfășurate în cadrul campaniei de imunizare obligatorie. Carabinierii au mai descoperit că 126 de cadre medicale au continuat să vină la lucru deși erau suspendate pentru că nu s-au vaccinat, iar opt medici de familie nevaccinați și-au continuat activitatea.

Până în prezent, au fost verificați aproximativ 4.900 de angajați din sectoarele medical și de îngrijiri, în mai mult de 1.600 de instituții private și de stat, relatează Agerpres.

Reamintim că vaccinarea anti-COVID-19 este obligatorie în Italia începând din luna aprilie pentru angajații din sectorul sanitar. Unii dintre aceștia au contestat în instanță legea care le impune vaccinarea, dar au pierdut procesele.

Guvernul condus de Mario Draghi a decis la sfârșitul lunii noiembrie să extindă vaccinarea obligatorie și pentru alte categorii profesionale, precum personalul administrativ sanitar, cadrele didactice, polițiștii și militarii. În plus, cadrele medicale trebuie să se vaccineze și cu doza booster.

Potrivit ziarului "La Repubblica", guvernul italian ia în calcul să facă vaccinarea obligatorie pentru toți angajații, iar decizia depinde de modul cum va evolua rata de reproducere a COVID-19 în următoarele 40 de zile.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News