Continuă telenovela înregistrărilor din sediul DNA Ploiești! Vlad Cosma a prezentat, într-o emisiune televizată, o nouă discuție cu un procuror anticorupție. Fostul deputat ar fi fost învățat ce să declare într-o cauză în care era citat ca martor. Acesta susține și că a fost constrâns de DNA Ploiești să dea o declarație falsă în instanță.
DISCUTIE PROCUROR DNA-VLAD COSMA
Vlad Cosma: Săru’ mana!
procuror Giluela Deaconu: Am crezut că sunteți în birou, că așa mi-a zis.
Vlad Cosma: A, nu, aici m-a condus. La 12:00 sau 12:30? (N.R.: când urma să fie audiat oficial, a doua zi)
procuror Giluela Deaconu: La 12:00, la 12:00. Am mutat.
Vlad Cosma: Și are voie și avocatul lui să-mi pună...?
procuror Giluela Deaconu: Da, o să vă pună tot felul de întrebări, da, dar dvs vă orientați în așa fel încât... ziceți: ,,nu cunosc, nu-mi mai amintesc...”
Vlad Cosma: Am înțeles.
(...)
Vlad Cosma: Bun! Și ce mă întrebați dvs?
procuror Giluela Deaconu: Ce o să vă întreb eu? O să vă întreb dacă ați avut vreo întâlnire... că știți că ea așa susține... (neinteligibil)
Vlad Cosma: Și eu o să zic că nu.
procuror Giluela Deaconu: Cu Alexe, cu Voloșevici și cu femeia aia, Limboșeanu.
Vlad Cosma: Da, și zic că nu-mi aduc aminte.
procuror Giluela Deaconu: Dumneavoastră spuneți că nu, nu, nu ați avut. Păi n-ați... ați avut întâlnire cu ei vreodată?
Vlad Cosma: Nu, n-am avut. Păi asta zic.
procuror Giluela Deaconu: Nu, n-am avut niciodată o întâlnire în noiembrie. Dar în vară? În vară...
Vlad Cosma: Ați avut vreo întâlnire?
procuror Giluela Deaconu: Ați avut vreo întâlnire cu ăștia? Și o să spuneți: ,,Cu femeia sub nicio formă, nu”... așa... ,,Iar cu Alexe... nu-mi amintesc”. Ok? Că dacă o să spuneți că ați avut, o să vă întrebe ce ați discutat.
Vlad Cosma: Ok, ok.
procuror Giluela Deaconu: Sau puteți să spuneți: ,,Nu-mi amintesc ce-am discutat, am avut o întâlnire, dar nu-mi amintesc ce am discutat.”
Vlad Cosma: Nu, nu-mi amintesc! Bun! Și după aia mă mai întrebați dacă știu că i-a dat bani? (ref: lui Voloșevici )
procuror Giluela Deaconu: Da, da.... ,,am auzit”...
Vlad Cosma: De unde am auzit?
procuror Giluela Deaconu: De la el sau din mediul pe care noi îl frecventăm. Aveți grijă, să vă gândiți bine înainte, să vedeți nuanța și ziceți ceva de genu’: ,,Nu-mi amintesc”. 12 06