Invitat să comenteze audierile comisiei parlamentare privind atacul Capitoliului, John Bolton, fost consilier pentru securitate națională sub administrația Trump, a afirmat marți că el însuși "a participat la planificarea unor lovituri de stat" în afara Statelor Unite, notează AFP.
În fața afirmației prezentatorului CNN că cineva nu trebuie "să fie strălucit pentru a încerca o lovitură de stat", John Bolton a răspuns pe un ton firesc: "Nu sunt de acord. Ca cineva care a ajutat la planificarea loviturilor de stat, nu aici, dar știți, în altă parte, pentru asta este nevoie de multă muncă".
John Bolton susține astfel că asaltul de la 6 ianuarie 2021 nu a fost o tentativă de lovitură de stat din partea lui Donald Trump, care nu făcea decât "să treacă de la o idee la alta".
Cunoscut pentru pozițiile sale beliciste în diplomație, John Bolton, care a fost consilier pentru securitate națională al Casei Albe în 2018 înainte de a fi demis de președintele republican în septembrie 2019, nu a precizat despre ce lovituri de stat vorbea.
Dar el s-a referit la tentativa eșuată de a-l înlătura pe Nicolas Maduro de la putere în Venezuela, în 2019, de liderul opoziției Juan Guaido, susținut de Washington.
Alături de neoconservatori, John Bolton, foarte dur în privința Iranului, Afganistanului și Coreii de Nord, a fost mai ales unul dintre arhitecții invaziei Irakului în 2003.
Comentariile lui John Bolton au fost făcute în timp ce așa-numita comisie parlamentară "6 ianuarie" încearcă să stabilească rolul lui Donald Trump și al celor colaboratorilor săi în asaltul asupra Capitoliului.