Liviu Dragnea a lipsit miercuri dimineața de la ședința Birourilor Permanente Reunite în care s-a discutat calendarul pentru dezbaterea și votarea proiectului de buget de stat pe anul 2017.
Liviu Dragnea a lipsit miercuri dimineața de la ședința Birourilor Permanente Reunite în care s-a discutat calendarul pentru dezbaterea și votarea proiectului de buget de stat pe anul 2017. De asemenea, președintele Camerei Deputaților a fost așteptat încă de dimineață de jurnaliști pentru a le răspunde întrebărilor legate de ce s-a întâmplat marți seara la Guvern, însă Liviu Dragnea nu s-a prezentat până la această oră la Guvern.
Potrivit unor surse din conducerea PSD, Liviu Dragnea a fost sfătuit de consilierii israelieni, cei care au conceput și strategia electorală pentru alegerile din decembrie 2016, să se distanțeze de demersul Guvernului privind Ordonanța de Urgență care schimbă Codul penal.
Așa se explică și schimbarea de atitudine a liderului PSD din ultimele zile, potrivit digi24.ro. Dacă la sfârșitul anului trecut Liviu Dragnea dădea de înțeles că se va implica în toate deciziile importante ale Executivului, de 10 zile susține că nu știa nimic despre ordonanțe și că nu are nicio implicare în adoptarea lor.
Liderul PSD a fost invitat și confirmase participarea la un forum economic în Parlament miercuri dimineața, însă Liviu Dragnea a fost lipsit. A fost și un Birou Permanent Reunit, la care, de obicei, președinții celor două Camere trebuie să participe, însă și aici liderul PSD a absentat.
De asemenea, a fost și un Birou Permanent al Camerei Deputaților care nu a beneficiat de prezența lui Liviu Dragnea. A fost așteptat și la o ședință de plen la ora 16.
Marți seară, ministrul Justiției, Florin Iordache, a anunțat, după ședința de Guvern, că a fost adoptată prin ordonanță de urgență, modificarea codurilor penale. Totodată, a fost adoptat și proiectul grațierii unor pedepse.