Peste o mie de localnici din comuna ieșeană Ruginoasa s-au adunat, miercuri, în centrul localității, pentru a asista la tradiționala confruntare între cetele de mascați, pentru prima dată în ultimii ani participanții renunțând la bâte, lanțuri și biciuri.
Purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Bacău, Marius Țăranu, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că tinerii din Ruginoasa au început să se adune încă de la ora 5.30, în mai multe zone din comună, după care au pornit spre centrul localității, unde în fiecare an are loc tradiționala bătaie cu bâtele între cetele rivale.
Potrivit lui Țăranu, participanții nu au avut asupra lor bâte, lanțuri sau biciuri, fiind pentru prima dată în ultimii ani când sătenii au renunțat la obiectele cu care să se lovească între ei.
"Sătenii s-au adunat în jurul orei 5.30 în trei puncte din comună, Rediu, Dumbrăvița și Bugioaia, după care au pornit spre locul de întâlnire. Participanții au purtat costumația specifică, dar nu au mai avut bâte, lanțuri sau biciuri asupra lor, ca în alți ani. Nu am avut niciun incident și nu a fost nevoie să intervenim. Oamenii s-au îndreptat către primărie, unde l-au urat pe primar. După ora 8.30, membrii celor două grupuri au început să se disperseze”, a declarat purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Bacău, unitate care a asigurat ordinea publică la acest eveniment.
În zonă au fost mobilizați peste o sută de jandarmi și polițiști, iar la confruntarea cetelor de mascați au asistat peste o mie de persoane.