Centrul Cultural Casa Artelor a organizat în Duminica Floriilor (13 aprilie) un concert de muzică sacră în parcul Titan. Concertul a fost deschis, în prezența a peste 3000 de spectatori, cu două piese acapella în interpretarea corului catedralei Sf. Iosif.
Spectacolul a reunit 400 de artiști ce au interpretat muzică religioasă ortodoxă, catolică și de alte confesiuni.
„Îmi face mare plăcere să fiu în această seară aici. Este un moment deosebit pentru că vom asculta muzică religioasă. Doresc să urez la mulți ani tuturor celor care serbează azi ziua de nume. Să avem împreună sărbători liniștite. Haideți să le mulțumim artiștilor care, în această seară, fac un efort deosebit să ne încânte cu un asemenea moment. Cu această ocazie, vreau să vă dau o veste foarte bună. Lucrăm la un proiect pentru a avea o sală de cultură în sectorul 3. Sunt hotărât ca anul viitor să avem în sectorul 3 o sală de spectacole care să fie suficient de mare încât să fie a doua din București după Sala Palatului”, a declarat Robert Sorin Negoiță, Primarul Sectorului 3.
Dintre artiștii care au urcat pe scenă îi amintim pe Irina Iordăchescu, Marcel Pavel,Vlad Miriță și Mediana Vlad, acompaniați de Corul Catedralei Sfântul Iosif, Orchestra VivArte - dirijor Tiberiu Oprea și Corul Amicus. Aceștia au interpretat piese de muzică sacră din marea creație universală semnate de J.S. Bach, W.A.Mozart, A. Vivaldi, precum și de compozitori români ca E. Humulescu sau P. Constantinescu.
De asemenea, în parcul Titan s-a deschis și o expoziție de icoane pe sticlă și pictură cu tematică pascală, lucrările fiind realizate de copiii de la atelierul de arte plastice din cadrul programului socio-educativ „Pepiniera de talente” - ediția a doua, dezvoltat în școlile din Sectorul 3.