Președintele Camerei, Valeriu Zgonea, a declarat marți, după ședința Birourilor permanente reunite, că activitatea comisiei privind terenurile de la Nana și-a încheiat activitatea, iar draftul de raport, care nu e public și nici votat de plenul comun, e pus la dispoziția Parchetului dacă îl dorește.
Birourile Permanente reunite au avut pe ordinea de zi de marți punctul de vedere al comisiiilor juridice din Senat și Camera Deputaților referitor la situația juridică a comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalității achiziției terenurilor din zona comunei Nana, județul Călărași.
”Este o chestiune extrem de simplă, avem răspunsul comisiei comune (...) Este clar ce se întâmplă în acest moment. Odată deschisă acțiunea judiciară, comisia specială se suspendă de drept. Eu sunt obligat împreună cu președintele Senatului să transmitem organelor judiciare informarea că toate documentele aflate la comisie sunt oricând la dispoziția Parchetului General, dacă le solicită”, a spus Valeriu Zgonea.
El a precizat că atât raportul comisiei speciale de anchetă privind terenurile din comuna Nana cât și documentele din comisie se află la dispoziție Parchetului.
”Noi vom trimite o scrisoare și raportul final al comisiei”, a precizat Zgonea, adăugând că acest raport nu va putea fi citit în plen și este vorba despre un ”draft de raport”, pentru că nu este votat de plen, ci este adoptat doar de comisie.
”Obligația noastră este să suspendăm activitatea comisiei și să informăm organele judiciare că putem să punem la dispoziție toate documentele, dacă ni se solicită”, a precizat președintele Camerei Deputaților.
”Chestiunea este foarte clară, nu trebuie să mantelăm pe situația asta. Comisia și-a încheiat activitatea, noi scriem Parchetului General, de aici încoace nu mai este treaba noastră, este treaba Parchetului”, a concluzionat Valeriu Zgonea.