Comisia Juridică din Camera Deputaților respinge cererea de arestare a deputatului Vlad Cosma

Comisia Juridică din Camera Deputaților respinge cererea de arestare a deputatului Vlad Cosma
Deputații din Comisia Juridică au dat aviz negativ pentru solicitarea DNA de încuviințare a arestării preventive a colegului lor, social-democratul Vlad Cosma.
Comisia Juridică din Camera Deputaților a dat, luni, aviz negativ pentru solicitarea DNA de încuviințare a arestării preventive social-democratului Vlad Cosma.
Comisia juridică a respins, luni, cererea de încuviințare a arestării preventive a deputatului PSD Vlad Cosma.
Raportul negativ al comisiei a fost adoptat cu 7 voturi "pentru", 13 voturi "împotrivă" și 3 abțineri.
Votul a fost dat după audierea deputatului Vlad Cosma, cercetat pentru trafic de influență. Raportul Comisiei juridice va fi transmis plenului Camerei Deputaților.
Marți, președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, a fost reținut de procurorii DNA Ploiești pentru luare de mită și abuz în serviciu, iar ulterior, pentru că avea tensiune foarte mare, a fost dus la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, unde a fost internat în secția de Cardiologie până miercuri la prânz, când a fost dus la instanța supremă. Cosma a fost adus cu ambulanța la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), el având o perfuzie la o mână și fiind însoțit de managerul Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, medicul Daniel Nicolae, care i-a ținut perfuzia.
Miercuri, în jurul orei 15.50, după judecarea propunerii de arestare preventivă formulată de DNA, președintele CJ Prahova a plecat de la instanța supremă după ce i-a expirat ordonanța de reținere, dar înainte ca judecătorii să decidă cu privire la cererea de arestare. Cosma a plecat de la ICCJ tot cu perfuzia la mână și tot cu ambulanța, care l-a transportat la Spitalul Județean din Ploiești.
Miercuri seară, magistrații instanței supreme au decis ca Mircea Cosma să fie cercetat în libertate, sub control judiciar, astfel că acesta a rămas în continuare internat la Spitalul Județean din Ploiești. Președintele Consiliului Județean Prahova a fost externat, vineri, din spital.
În cazul lui Daniel Adrian Alixandrescu, director executiv al Direcției Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, care fusese reținut în același dosar, tot sub acuzațiile de luare de mită și abuz în serviciu, judecătorii instanței supreme au stabilit ca măsură preventivă arestul la domiciliu, până în 13 martie.
Decizia de miercuri în cazul lui Cosma și Alixandrescu nu este definitivă, ea putând fi contestată la instanța supremă.
În dosarul în care a fost reținut Cosma, procurorii DNA au început urmărirea penală pentru trafic de influență și împotriva fiului acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Tiberiu Nițu, a transmis, marți, ministrului Justiției referatul DNA privindu-l pe Vlad Cosma pentru a cere încuviințarea arestării preventive a acestuia. Biroul Permanent al Camerei Deputaților a sesizat, miercuri, Comisia juridică cu cererea Ministerului Justiției privind încuviințarea arestării preventive a lui Vlad Cosma.
Vlad și Mircea Cosma sunt acuzați de procurorii DNA că ar fi cerut și primit peste 4,4 milioane de lei de la reprezentanții unor societăți comerciale, denunțători în cauză.
"Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenției la factorii de decizie din cadrul Consiliului Județean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influență, respectiv președintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel încât societățile respective să obțină de la instituția publică lucrări și servicii curente supraevaluate, de întreținere a drumurilor publice sau a drumurilor județene pe timp de iarnă, dar și decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare. Contractele erau supraevaluate tocmai pentru a se asigura sumele reprezentând «comisioanele» conform înțelegerilor cu cei doi inculpați", susțin procurorii DNA.
Mircea Cosma, în vârstă de 68 de ani, se află la al treilea mandat de președinte al Consiliului Județean Prahova. De asemenea, Mircea Cosma este președinte al PSD Prahova și vicepreședinte al PSD la nivel național.
Fiul lui Mircea Cosma, Vlad Cosma, este deputat la primul mandat, ales în colegiul uninominal 8 Prahova.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























