Comisia de Etică a TVR: Prezența Monicăi Ghiurco la Antena 3 este o posibilă abatere disciplinară

Comisia de Etică a TVR: Prezența Monicăi Ghiurco la Antena 3 este o posibilă abatere disciplinară
Comisia de Etică și Arbitraj din TVR spune că jurnalista Monica Ghiurco a participat la o emisiune de la Antena 3 fără a avea acordul prealabil al Comitetului Director sau al președintelui-director general, fapt care reprezintă o posibilă abatere disciplinară, însă nu și una de natură deontologică.
Directorul TVR 1, Gabriel Gherghescu, a solicitat Comisiei de Etică și Arbitraj (CEA) din Televiziunea Română un punct de vedere cu privire la prezența Monicăi Ghiurco, jurnalist senior detașat la TVR 1, la ediția specială din 8 august pe care Antena 3 a consacrat-o pronunțării sentinței în cazul lui Dan Voiculescu.
Comisia de Etică și Arbitraj din TVR a analizat în ședințele din 2 și 3 septembrie acest caz, constatând că prezența jurnalistei Monica Ghiurco în emisiunea de la Antena 3 reprezintă o posibilă abatere disciplinară și nu una de natură deontologică.
"Din informarea prezentată de directorul TVR 1 în ședința Comitetului director din data de 13 august a.c., a cărei copie a fost transmisă comisiei, rezultă că jurnalista Monica Ghiurco a participat la emisiunea postului Antena 3 fără acordul prealabil al Comitetului director sau al președintelui-director general, așa cum prevede Regulamentul de organizare și funcționare al SRTv (cap. V.3, art.6). Aceasta înseamnă că, potrivit procedurilor și practicii din TVR, fapta - sesizată pe cale ierarhică - reprezintă o posibilă abatere disciplinară a cărei eventuală sancționare se află în sarcina administrației, și nu una de natură deontologică, prevăzută în Statutul ziaristului din SRTv", spune Comisia de Etică din TVR, într-un punct de vedere care a fost postat pe site-ul instituției.
Pe de altă parte, în ceea ce privește zona de competență a Comisiei de Etică și Arbitraj (eventualele aspecte de natură deontologică ale intervenției jurnalistei la Antena 3), membrii Comisiei spun că au constatat "cu regret" că Stelian Tănase, președintele-director general al TVR, "s-a antepronunțat" încă din 19 august, într-un interviu acordat unui ziar. În respectivul interviu, Stelian Tănase a spus că acesta nu este din punctul său de vedere "un caz", iar Monica Ghiurco "poate să facă ce crede de cuviință".
"În aceste condiții, este evident că orice concluzie a comisiei care ar contrazice argumentat și pe baza regulamentelor opinia prezentată public și prematur de către domnul Stelian Tănase ar deveni inutilă prin lipsa oricăror consecințe", spune Comisia de Etică și Arbitraj.
Pe de altă parte, "în legătură cu dezideratul cunoașterii și respectării regulamentelor din TVR de către toți angajații, indiferent de poziția deținută", membrii Comisiei de Etică și Arbitraj spun că "salută inițiativa conducerii instituției de a le reaminti salariaților, printr-o postare pe intranet, prevederile din regulamentele interne (Regulamentul de organizare și funcționare, Regulamentul intern și Codul de conduită) referitoare la relaționarea cu presa și dezvăluirea informațiilor confidențiale".
"Aparent, oportunitatea acestor precizări a fost dictată de apariția recentă în presă a câștigurilor salariale ale unor persoane cu funcții de conducere. Considerăm că ar fi fost la fel de potrivită, având în vedere expunerea publică a cazului prezenței jurnalistei Monica Ghiurco într-o emisiune a unui post concurent, și menționarea obligațiilor din R.O.F. în asemenea situații, precum și a exigențelor stabilite de Codul de conduită în ceea ce privește activitatea din afara instituției: 'Personalul de specialitate și de conducere al SRTv nu trebuie să (...) susțină o temă care face obiectul unei dezbateri curente sau a unei controverse publice. (...) Dacă își exprimă public opiniile personale în afara emisiei în legătură cu unele subiecte controversate, atunci rolul lor editorial și în cadrul emisiei poate fi grav compromis'", mai spune Comisia de Etică din TVR.
Totodată, membrii Comisiei de Etică și Arbitraj au decis, în unanimintate, să trimită concluziile în cazul Monica Ghiurco și Comitetului Director al SRTv.
"Considerăm necesară această informare, având în vedere că subiectul menționat - abordat în ședința CD din 13 august a.c. - a dat naștere la diverse interpretări ale regulamentelor în vigoare în TVR, inclusiv în ceea ce privește rolul și atribuțiile Comisiei de Etică și Arbitraj", mai spune CEA.
În prezent, jurnalista Monica Ghiurco este detașată la Departamentul TVR 1. Ea a fost detașată la TVR 1 de la Direcția Știri a TVR.
Monica Ghiurco a fost prezentă la o emisiune a Antena 3 și la "plimbarea" în jurul Palatului Cotroceni, la care au participat jurnaliști și angajați ai televiziunii de știri a trustului Intact. În acest context, Ghiurco și-a exprimat susținerea pentru jurnaliștii Antena 3.
Ulterior, Monica Ghiurco a făcut pe pagina sa de Facebook un comentariu în care a afirmat, printre altele: "Constat cu tristețe cât de înverșunați suntem când cineva nu este de acord cu noi sau are o cu totul altă părere despre aceleași fapte (...) Și eu, ca și cei care și-au exprimat public susținerea pentru jurnaliștii Antena 3, nu am făcut altceva decât să îmi exersez libertatea. Arătați-mi ce legi am încălcat! Solidarizarea cu colegii de breaslă, aflați într-o situație dificilă în care le este periclitat locul de muncă, din motive independente de persoana lor, este un gest normal într-un regim democratic", a scris Monica Ghiurco. Ea a precizat că a făcut declarațiile referitoare la Antena 3 în nume propriu, nicidecum în numele TVR.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























