Pesta porcină l-a adus în România, în inspecție, pe comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan.
Comisarul european Phil Hogan, responsabil pentru agricultură și dezvoltare rurală, se va afla în București și Cluj Napoca, joi și vineri, el având întâlniri cu premierul Viorica Dăncilă, cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, precum și cu fermieri români.
Oficialul a venit la București, la o zi după ce un alt comisar, cel pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis a declarat că va analiza situația pestei porcine din România, după o întâlnire pe care a avut-o la Bruxelles cu Petre Daea.
Comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, s-a întâlnit joi dimineață cu premierul Viorica Dăncilă la Palatul Victoria și ulterior cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, la sediul ministerului.
După întreveneri, Comisarul European pleacă, împreună că Viorica Dăncilă, în județul Ialomița, pentru a vedea cum se combate pesta porcină.
România a cerut ajutorul Uniuniii Europene, pentru plata despăgubirilor, dar autoritățile de la Bruxelles vor lua o decizie, după ce vor primi date despre cum se cheltuie banii.
Seria întâlnirilor oficiale va fi urmată de un dialog cu cetățenii alături de Corina Crețu, comisar european pentru politică regională, vineri, începând cu ora 10.00, la Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca.
Vizita comisarului european pentru Agriculturii are loc într-o perioadă în care România este afectată puternic de virusul pestei porcine africane.