Bucureștiul și 9 județe din estul și sudul țării sunt, de miercuri până joi dimineață, sub avertizare cod galben de ninsori și viscol.
Bucureștiul și 9 județe din estul și sudul țării sunt, de miercuri până joi dimineață, sub avertizare cod galben de ninsori și viscol.
În sudul Moldovei și în cea mai mare parte a Munteniei, ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va atinge la rafală viteze de 60 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității. În estul Munteniei și în sud-estul Moldovei va fi polei, potrivit datelor ANM.
INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 08 februarie, ora 09 – 09 februarie, ora 11 Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului, polei; Zone afectate: conform textului
În intervalul menționat, vor fi precipitații pe arii extinse în sudul, estul și centrul țării și cu caracter local în celelalte regiuni. În cea mai mare parte a Moldovei și la munte va ninge, în Muntenia și Oltenia vor predomina ninsorile, iar în Dobrogea, Transilvania, Maramureș și Crișana se vor semnala precipitații mixte. Cantitățile de apă vor depăși local 10...15 l/mp. Pe spații restrânse în extremitatea de sud-est și în cea nord-vestică se va depune polei. Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile sud-estice.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
Interval de valabilitate: 08 februarie, ora 10 – 09 februarie, ora 09 Fenomene vizate: ninsori local însemnate cantitativ și temporar viscolite; Zone afectate: conform textului și hărții;
În intervalul menționat în sudul Moldovei și în cea mai mare parte a Munteniei local ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent. În județele Călărași, Giurgiu, în sudul județelor Prahova și Dâmbovița, precum și în județul Ilfov și municipiul București vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări cu viteze de 45...55 km/h, iar în județele Vrancea, Buzău și Ialomița rafalele vor depăși 55...60 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității. În estul Munteniei și sud-estul Moldovei în cursul zilei se vor menține depunerile de polei.