Actual· 2 min citire

CODUL GALBEN de inundații, menținut pe râuri din 13 județe. ALERTĂ pe Dunăre

CODUL GALBEN de inundații, menținut pe râuri din 13 județe. ALERTĂ pe Dunăre

CODUL GALBEN de inundații, menținut pe râuri din 13 județe. ALERTĂ pe Dunăre

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 1 iun. 2014, 13:52

COD GALBEN DE INUNDAȚII. Râuri din 13 județe, majoritatea din jumătatea de est a țării, rămân sub cod galben de inundații până luni la ora 18.00, conform actualizării unor avertizări emise anterior de INHGA, prin care, totodată, este ridicat codul portocaliu, cu excepția celui valabil pe Dunăre.

COD GALBEN DE INUNDAȚII. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) precizează că rămân sub cod galben râurile din bazinele hidrografice: Olt superior și mijlociu (județele Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu și Vâlcea), râul Prut amonte Acumularea Stânca Costești (județul Botoșani), Bârlad (județele Iași, Bacău, Vaslui și Galati), afluenții mici ai Prutului și Siretului din județele Vrancea, Vaslui și Galați și râurile mici din Dobrogea (județele Constanța și Tulcea).

COD GALBEN DE INUNDAȚII. Potrivit hidrologilor, fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenți de grad inferior ai acestor râuri.

În actualizarea avertizărilor emise anterior se mai precizează că duminică, la ora 12.00, au fost ridicate codul galben și cel portocaliu de pe celelalte bazine hidrografice.

Pe de altă parte, până în 5 iunie la ora 18.00, Dunărea se află sub cod portocaliu pe sectorul aval Hârșova (județele Constanța, Ialomița, Brăila, Tulcea și Galați). Potrivit hidrologilor, avertizarea pe acest sector vizează, în primul rând, sectoarele cu diguri locale de apărare.

Tot pe Dunăre, până în 3 iunie la ora 18.00, se află sub cod galben sectorul Bechet-Călărași (județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu și Călarași). Sub cod galben se află, până în 5 iunie la 18.00, și sectorul aval Călărași - Hârșova (județele Călărași, Constanța și Ialomița).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News