Cod galben de ger prelungit 3 zile. Marți, cea mai geroasă zi: până la minus 28 de grade. UPDATE

Cod galben de ger prelungit 3 zile. Marți, cea mai geroasă zi: până la minus 28 de grade. UPDATE
Oficialii ANM au anunțat, în cadrul videconferinței cu prefecții, prelungirea cu trei zile a codului galben de ger. Marți va fi cea mai geroasă zi, întrucât în anumite zone ale țării vor fi -28 de grade, iar, la nivel național, -11 grade.
UPDATE Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică seara, o atenționare Cod galben de ger valabilă duminică seara și luni la nivelul întregii țări, iar Codul galben de viscol a fost prelungit până luni, la ora 4:00, în 19 județe din Moldova, nordul Dobrogei și extremitatea de nord-est a Munteniei.
Potrivit ANM, în intervalul 7 ianuarie, ora 10:00 — 8 ianuarie, ora 22:00, în estul și sud-estul țării, dar și la munte, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de 50...60 km/h și, pe arii restrânse, 70...75 km/h, spulberând și troienind zăpada.
În special în cursul nopții de sâmbătă spre duminică (07/08 ianuarie) și pe parcursul zilei de duminică (08 ianuarie) în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei și local în Carpații Meridionali și Orientali, temporar va mai ninge și se va depune strat nou de zăpadă.
Județele aflate sub Cod galben sunt Suceava, Bistrița, Harghita, Neamț, Iași, Vaslui, Bacău, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Galați, Tulcea, Brăila, Ialomița, Călărași și Constanța.
De asemenea, ninsori, în general slabe cantitativ, se vor semnala la nivel local și în regiunile centrale și în restul regiunilor sudice, iar în extremitatea de sud-vest a teritoriului vor mai fi unele intensificări ale vântului.
Pentru umătoarele trei zile, meteorologii au emis un Cod galben de ger pentru întreaga țară, temperaturile urmând să scadă până la minus 16 grade pe timpul zilei și minus 25 de grade noaptea.
O atenționare meteo COD GALBEN anunță intensificări ale vântului, ninsoare viscolită sau spulberată. Este valabilă în intervalul 6 ianuarie, ora 23:00 – 07 ianuarie, ora 10:00.
În intervalul menționat, în Dobrogea, Bărăgan și Moldova va ninge în general slab cantitativ, dar vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze de 50…60 km/h și pe arii restrânse 70 km/h, temporar spulberând și troienind zăpada.
Unele intensificări ale vântului vor fi mai fi în sud-vestul Olteniei, spulberând trecător zăpada depusă anterior.
În Moldova, Dobrogea și Bărăgan, sâmbătă și duminică (07 și 08 ianuarie) vor fi intervale de timp în care va mai ninge, iar vântul va avea intensificări, spulberând și troienind zăpada.
În perioada următoare, în cea mai mare parte a țării, vremea va fi geroasă atât noaptea, cât și ziua, iar temperaturile minime se vor situa frecvent între -25 și -15 grade.
ATENȚIONARE NOWCASTING
COD GALBEN
Valabil de la 06-01-2017 ora 23:00 până la 07-01-2017 ora 5:00
În Dolj: Băilești, Bechet, Calafat, Dăbuleni, Afumați, Amărăștii de Jos, Bârca, Bistreț, Călărași, Caraula, Cârna, Catane, Cetate, Cioroiași, Ciupercenii Noi, Desa, Galicea Mare, Gângiova, Ghidici, Gighera, Giurgița, Goicea, Izvoare, Măceșu de Jos, Măceșu de Sus, Maglavit, Moțăței, Negoi, Ostroveni, Piscu Vechi, Plenița, Poiana Mare, Rast, Sadova, Seaca de Câmp, Siliștea Crucii, Unirea, Urzicuța, Verbița;
Mehedinți: Drobeta-Turnu Severin, Vânju Mare, Bălăcița, Braniștea, Breznița-Ocol, Burila Mare, Corlățel, Cujmir, Dârvari, Devesel, Gârla Mare, Gogoșu, Gruia, Hinova, Jiana, Livezile, Obârșia de Câmp, Oprișor, Pădina, Pătulele, Poroina Mare, Pristol, Prunișor, Punghina, Rogova, Salcia, Șimian, Tâmna, Vânători, Vânjuleț, Vlădaia, Vrata;
Se vor semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 50-60 km/h, spulberând zăpada, ce determină scăderea vizibilității izolat sub 200m
Prognoza meteo pe trei zile
În Capitală, vremea va deveni geroasă. Trecător va ninge slab, iar vântul va sufla slab și moderat. Dimineața, -11 grade celsius. Pe parcursul zilei trecător va ninge slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de -10...-9 grade.
La munte vremea va fi geroasă, atât pe parcursul zilei cât și noaptea. Cerul va fi noros și temporar va ninge, mai ales în zona Carpaților Orientali și Meridionali. În cursul nopții, ninsorile vor deveni mai însemnate cantitativ, în special în masivele estice și sud-estice. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăși pe arii restrânse 60...70 km/h, iar pe creste va sufla tare și va depăși 80...90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.
Duminică, vremea se va mentine geroasă atât dimineata cât și ziua în cea mai mare parte a țării. Temperaturile minime vor fi cuprinse între –17, -16 grade în depresiuni și -9 grade laArad si Timisoara. Temporar va ninge în cea mai mare parte a țării. Ninsorile vor fi moderate cantitativ înMoldovasi local în Transilvania si la munte, iar în rest vor fi în general slabe. Vântul va avea intensificări la munte, mai ales în zona înaltă, dar si înMoldovași în cea mai mare parte a Dobrogei, viscolind si spulberând zăpada. Unele intensificări ale vântului vor fi si în sudul Banatului si în vestul si sudul Olteniei. Izolat, dimineata, în zonele joase vor fi conditii de ceată, asociată cu depunere de chiciură.
În Capitală, vremea se va mentine geroasă toată ziua. Dimineața în jur de –12 grade și la amiază, în jur de –11 grade. Temporar va ninge slab.
Luni vremea va fi în continuare geroasă în special dimineața în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime se vor încadra între –16, -15 grade în estul Transilvaniei și -8 grade laReșița,TimișoarașiArad. Va ninge local în regiunile nordice și pe arii restrânse în rest. Vor fi condiții de ceață, asociată cu depunere de chiciură.
În București, ger toată ziua. În jur de -15 grade dimineața si între –15 si –13 grade la amiază. Sunt condiții de ninsoare slabă.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























