Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o atenționare cod portocaliu, respectiv cod galben de inundații, valabilă în mai multe zone din țară.
COD PORTOCALIU: 27 iunie, între orele 07:50 și 14:00
Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie cu posibile efecte de inundații locale și creșteri rapide de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de inundație în bazinul hidrografic superior și mijlociu al Crișului Negru județele Bihor și Arad.
Fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe afluenții mici din bazinul superior al Crișului Negru.
COD GALBEN: 27 iunie, ora 10:00 – 28 iunie, ora 18:00
Având în vedere situația hidrometeorologică actuală și prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale pe unele sectoare de râu și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție, după cum urmează: pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Lăpuș - bazine superioare și mijlocii și afluenți (județul Maramureș), Tur (județul Satu Mare), Someșul Mare (județul Bistrița-Năsăud), Someșul Mic – bazin superior și afluenți, afluenții mici ai Someșului aferenți sectorului aval Dej (județele Cluj, Sălaj, Maramureș și Satu Mare), Crasna – bazin superior și afluenți (județele Sălaj și Satu Mare), Barcău – bazin superior și afluenți (județele Sălaj și Bihor), Crișul Repede – bazin superior și afluenți (județele Cluj și Bihor), Crișul Negru, Crișul Alb – bazine superioare și afluenți (județele Hunedoara, Arad și Bihor), Mureș – bazin superior și afluenți mici aferenți sectorului Glodeni – confluență Arieș, Târnava Mare – bazin superior și afluenți, Târnava Mică – bazin superior și afluenți (județele Harghita, Mureș, Bistrița Năsăud și Sibiu), Arieș – bazin superior și afluenți (județele Cluj și Alba), afluenții mici ai Mureșului din județele Alba, Hunedoara și Arad, Bega Veche, Bega (județul Timiș), Timiș – bazin superior și afluenți, Bârzava – bazin superior și mijlociu, Moravița, Caraș, Nera -bazin superior și afluenți (județele Caraș Severin și Timiș), Cerna – județele Gorj și Caraș Severin, Jiu – bazin superior și afluenți (județele Hunedoara, Gorj și Mehedinți), Olt – bazin superior și mijlociu (județele Harghita, Covasna, Brașov), afluenții Oltului din județele Sibiu, Vâlcea, Gorj și Argeș, Argeș – bazin superior, Dâmbovița – bazin superior (județele Argeș și Dâmbovița), Ialomița – bazin superior, Prahova – bazin superior și afluenți (județele Dâmbovița și Prahova), Buzău – bazin superior și afluenți bazin mijlociu (județele Brașov, Covasna și Buzău), Suceava – bazin superior și afluenți (județul Suceava), Moldova, Bistrița – bazine superioare și afluenți (județele Suceava, Harghita, Neamț și Bacău), Trotuș - bazin superior și afluenți (județele Harghita, Neamț și Bacău), Putna, Râmnicu Sărat – bazine superioare și afluenți (județele Vrancea și Buzău).
Fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare în intervalul 27.06.2016 ora 18:00 – 28.06.2016 ora 06:00 pe unele râuri mici din județele: Mureș, Harghita, Suceava și Neamț. Hidrologii menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenți de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.