Actual· 2 min citire

VIDEO | Coadă de crendincioși la moaștele Sfântului Mina. Aproximativ 1.000 de persoane au stat la rând

Sursa foto: Arhivă

Sursa foto: Arhivă

Publicat11 nov. 2021, 16:23
Actualizat11 nov. 2021, 16:36
SursăRealitatea PLUS

A fost coadă de crendincioși la Biserica Sfântul Mina, din Capitală. Aproape o mie de oameni au stat la rând ca să se închine la moaștele celui considerat ocrotitorul păgubiților. Sfântul Mina este sărbătorit de creștini în fiecare an pe 11 noiembrie.

Cu speranța că rugăciunile le vor fi ascultate, aproape o mie de credincioși au mers să se închine la moaștele Sfântului Mina. Racla a fost așezată în curtea bisericii, iar pentru ca oamenii să nu se înghesuie au fost montate garduri de protecție. Chiar și așa... aglomerație tot a fost.

„Nu e organizat deloc, e un balamuc. Sfântul Mina cred că se supără de ce vede aici. Oameni chinuiți și fără să aibă un răspuns bun”, „Venim de ani de zile, pentru credință, pentru ajutor. Este de mare ajutor și îndeplineșe dorințe”, spun câțiva dintre crendincioși.

Ca să facă așteptarea mai ușoară, preoții le-au împărțit credincioșilor ceai cald și sarmale.

Sfântul Mina este prăznuit de creștini în fiecare an pe 11 noiembrie. Este una dintre cele mai importante sărbători, iar cărțile bisericești scriu că Sfântul Mina este ocrotitorul celor păgubiți și a celor care nu reușesc să se căsătorească.

Începând din anul 1874, biserica „Sfântul Mucenic Mina” din București păstreaza fragmente din moaștele Sfântului Mina.

Ele au fost aduse de la Mânăstirea „Sfântul Mina” din Egipt și puse într-o racla executată în anul 1941, cu sprijinul arhiereului Veniamin Pocitan. Menționam că moaștele Sfântului Mina sunt prezente într-o nouă raclă, sfințită pe 9 noiembrie 2011 de Patriarhul României. Credincioșii se pot închina la moaștele Sfântului Mina și în Catedrala mitropolitana din Iași.

În această Catedrală, printre moaștele celor 32 de sfinți, se afla și un fragment din moaștele Mucenicului Mina.  Și în Biserica „Sfântul Mina” din cartierul Obcin (Suceava) sunt prezente doua fragmente din moaștele Sfântului Mina. Ele au fost aduse din Grecia, în august 2001, de către Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News